Se apropie de Pământ cel mai mare asteroid cunoscut până în prezent. Ziua Z este azi



Un asteroid potențial periculos, cel mai mare cunoscut până în prezent, trece duminică pe lângă Terra. Cel puțin asta este predicția celor de la NASA.


In articol:


Cel mai mare asteroid cunoscut până în prezent va trece duminică la prânz (16.03 GMT- ora 18.03, ora României) la cea mai mică distanță de Pământ. Oamenii de știință estimează că asteroidul, cunoscut sub numele de 2001 FO32, are o lățime cuprinsă între 396 și 680 de metri.

Roca uriașă se va afla la 1,25 milioane de mile distanță de planeta noastră, ceea ce reprezintă mai mult de cinci ori distanța dintre Pământ și Lună, în cel mai apropiat punct.

Citeste si: Un bărbat a mers 800 de kilometri pentru a se vaccina cât mai rapid

Asteroidul 2001 FO32 are o viteză uriașă

Cercetătorii au remarcat faptul că 2001 FO32 se mișcă mult mai repede decât majoritatea asteroizilor care zboară pe lângă planeta noastră, cu 123.919 km/oră.

Nu există amenințarea unei coliziuni cu planeta noastră acum sau în secolele următoare ”, se arată într-un comunicat de presă emis de NASA, citat de CNN.

Cunoaștem foarte exact calea orbitală a lui 2001 FO32 în jurul Soarelui, de când a fost descoperit, în urmă cu 20 de ani și a fost urmărit constant de atunci ”, a

declarat Paul Chodas, directorul Centrului pentru Studiul Obiectelor din Apropierea Pământului. „Nu există nicio șansă ca asteroidul să se apropie de Pământ la mai puțin de 1,25 milioane de mile.”

Citeste si: Premierul unei țări s-a îmbolnăvit de COVID, la două zile după vaccin!

Asteroid potențial periculos

Deși 2001 FO32 nu se va apropia suficient pentru a provoca vreun pericol, este considerat în continuare un asteroid potențial periculos, având în vedere proximitatea sa.

Centrul pentru Studiul Obiectelor din Apropierea Pământului urmărește și prezice orbite pentru astfel de obiecte, folosind telescoape și radare pentru a determina dacă acestea au șansa de a afecta Pământul.

Acest asteroid se mișcă mai repede decât altele datorită orbitei sale unghiulare și alungite în jurul Soarelui. Această orbită duce asteroidul mai aproape de soare decât Mercur, cea mai apropiată planetă față de stea din sistemul nostru solar și de două ori mai departe de Marte, a patra planetă de la soare.

Citeste si: Angela Merkel este pregătită să comande vaccinul Sputnik V

Când 2001 FO32 se apropie de sistemul solar interior, acesta crește viteza. După ce este împins înapoi în spațiu, el încetinește. Asteroidul parcurge o orbită în 810 de zile, iar următoarea cea mai apropiată trecere de Pământ va avea loc în 2052.



Citește mai mult..