Zeci de oameni ucişi într-un atac jihadist petrecut în nordul Mozambicului



Zeci de oameni au fost ucişi într-un atac jihadist în oraşul Palma din nordul Mozambicului, au anunţat duminică responsabili ai forţelor de apărare şi securitate din ţara din sud-estul Africii.

Potrivit Reuters, dpa şi AFP, agenții citate de Agerpres, alte câteva sute de oameni, atât localnici cât şi străini, au fost salvaţi din oraşul aflat în preajma unor proiecte gazeifere în valoare de 60 de miliarde de dolari, în cursul atacului care a început miercuri, a precizat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Omar Saranga.

Între altele, şapte persoane au fost ucise într-o ambuscadă a teroriştilor, în timp ce forţele militare şi de securitate încercau să evacueze aproape 200 de oameni refugiaţi în hotelul Amarula, a menţionat Saranga. Cel puţin un contractor britanic se află între victime, a indicat ziarul britanic Times, mai scrie sursa citată.

Provincia Cabo Delgado, unde se află oraşul Palma, este din 2017 scena unei rebeliuni islamiste, asociate cu gruparea Stat Islamic.

„La 24 martie, un grup de terorişti a declanşat acţiuni care au culminat cu asasinarea a zeci de oameni lipsiţi de apărare”, a spus Saranga.

Potrivit acestuia, forţele de securitate încearcă să „elimine celule de rezistenţă”, după ce în ultimele trei zile s-au concentrat pe salvarea localnicilor şi a străinilor din zonă. Oficialul citat nu a specificat numele grupării implicate în atac, care nu a fost revendicat.

Sunt primele informaţii mai clare despre victimele atacului, survenit într-o zonă unde comunicaţiile sunt precare.

Potrivit dpa, la originea atacului se află 100 de presupuşi membri ai grupării rebele, cunoscute atât ca Al-Shabaab cât şi ca Al-Sunna wa Jama’a.

Human Rights Watch (HRW) a raportat că numeroşi localnici au fost ucişi în revoltă şi sute de oameni au fugit din calea violenţelor.

Mai mulți martori au declarat pentru HRW că au văzut cadavre pe străzile din Palma, după ce teroriştii au deschis focul la întâmplare asupra oamenilor şi caselor.

Editor : A.A.



Citește mai mult..