Viermi în masca de protecție? Fizicianul Cristian Presură a reluat experimentul – VIDEO

[ad_1]

O filmare care a devenit virală în ultimele zile i-a pus pe mii de români în dubiu cu privire la siguranța pentru sănătatea a măștilor de protecție. Era vorba de un experiment cu o mască de protecție pusă la aburi, în interiorul căreia se văd mici firișoare care se miscă. Autorul filmării se întreabă dacă nu sunt cumva viermi, paraziți sau nanotehnologii?


In articol:


Fizicianul Cristian Presură, doctor în fizică la Universitatea Groningen și autor a unor cărți de popularizare cu mare succes la public, a refăcut experimentul pentru a demonstra că nu este vorba de viermi sau nanotehnologii, ci de fibrele textile care se mișcă sub influența aburului. 

Cristian Presură a reluat experimentul nu doar pe măștile de protecție, ci și pe alte obiecte textile, un prosop sau un tricou. Rezultatul a fost același: în clipa în care temperaturile sunt ridicate și aburul acționează asupra fibrelor textile, acestea se mișcă. 

Totul se vede cu exactitate în imaginile mărite cu ajutorul microscopului. „Concluzia mea este următoarea. În imaginile respective, nu sunt nanotehnologii pe care să le găsim în mască, pentru că le-am găsit și în tricourile din casă.
Nu sunt nici viermi, ci fibre de textil negru care au ajuns în mască pentru că am băgat-o în buzunar sau am folosit-o”, a spus Presura.  

Citeste si: Câți oameni s-au vaccinat împotriva Sars-Cov-2, în ultimele ore?! Anunțul oficial

Fizicianul Cristian Presură: Nu există viermi în mască, nici nanotehnologii

Experimentul a scos la iveală nu doar fire negre, ci și firicele albe din materiale albe, nepurtate, care par să aibă aceeași mișcare independentă.

Aburul care iese la suprafață pune în mișcare fibrele mici de textil și acestea par că se contorsionează. 

„Răspunsul meu final este acesta: Nu există viermi în mască, nu există nanotehnologii. Măștile se murdăresc cu obiecte foarte mici pe care nu le vedem cu ochiul liber”, spune fizicianul român. 

Citeste si: Reacție gravă după vaccinarea anti-COVID. O femeie din Galați, în șoc anafilactic

Cine este Cristian Presură

Cristian Presură este autorul cărților  Fizica povestită  (Humanitas, 2014),  O călătorie prin univers  (Humanitas, 2019) și „Care e diferența dintre un copil și un laptop? O călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe” (Humanitas 2021).

S-a născut în 1971 la Voineasa şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide.

În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni.

Rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate:  Physical Review B Physical Review Letters  şi  Science.

În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. Potrivit Humanitas.ro, s-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie.

Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, scriind articole pentru ziare, reviste și televiziune. Poate fi urmărit săptămânal cu un nou video pe canalul de youtube „Fizica cu Cristian Presură”.

[ad_2]

Citește mai mult..