Țara care a decis ca vaccinul AstraZeneca să fie administrat doar persoanelor cu vârste de peste 60 de ani
[ad_1]
Spania a decis, miercuri seară, ca serul AstraZeneca să fie primit doar de persoanele cu vârste de peste 60 de ani. Anunțul a venit din partea Ministerului Sănătății.
In articol:
Ministerul spaniol al Sănătăţii şi autorităţile regionale au căzut de acord ca AstraZeneca să fie administrat doar oamenilor mai mari de 60 de ani. Această decizie a fost luată cu sprijinul tuturor comunităţilor, cu excepţia Madrid, care a votat împotrivă.
De asemenea, Ţara Bascilor şi Ceuta s-au abţinut, arată o sursă prezentă la Consiliul Interteritorial pentru Sănătate.
Citeste si: Vaccinul AstraZeneca nu va mai fi testat pe copii și nici pe adolescenți
Acest acord se referă la oamenii cu vârste cuprinse între 60 şi 65 de ani. Administrarea vaccinului AstraZeneca celor de peste 65 de ani va fi analizată joi, în Comisia pentru Sănătate Publică.
„Începând de joi, vom continua administrarea acestui vaccin, însă persoanelor cu vârste de peste 60 de ani”, a confirmat, ulterior întâlnirii, ministrul Sănătăţii, Carolina Darias.
Ce se întâmplă cu persoanele, mai mici de 60 de ani, care s-au vaccinat cu AstraZeneca
Conform autorităților, oamenii cu vârste mai mici de 60 de ani care s-au vaccinat cu serul AstraZeneca așteaptă decizia Comisiei. În acest caz există trei variante.
Cea mai bună va fi aleasă cu dovezi științifice.
Citeste si: UE dorește achiziţionarea a 10 milioane de doze de vaccin AstraZeneca din India
Aceste persoane pot primi și a doua doză de vaccin AstraZeneca, ori pot primi o a doua doză din alt vaccin împotriva coronavirus. A treia variantă este aceea de a nu mai primi nicio doză. Gradul de imunitate obţinut după prima doză este destul de ridicat (70%).
În această țară s-au înregistrat 12 cazuri de tromboză, în urma administrării acestui vaccin. Cele mai multe cazuri au fost la femei cu vârste sub 55 de ani.
Citeste si: Olanda a suspendat vaccinarea cu AstraZeneca în cazul persoanelor sub 60 de ani
„Aşteptăm să vedem dacă dovezile ştiinţifice susţin administrarea unei a doua doze cu alt vaccin, aşa cum este analizat în Regatul Unit, sau dacă să lăsăm o singură doză având în vedere că fişa ehnică arată o eficienţă
de 70%. În orice caz, vom aştepta ce va fi decis la nivel european”, a mai spus Darias.
Agenţia Europeană a Medicamentului a confirmat, miercuri după-amiază, că există o „legătură posibilă” între vaccinul Oxford-AstraZeneca şi cazurile „foarte rare” de tromboză. Oficialii au menționat că balanţa între riscuri şi beneficii rămâne „pozitivă”.
Experții Organizației Mondiale a Sănătății au declarat și ei că o legătură între acest vaccin anti-Covid şi apariţia unei forme rare de cheaguri de sânge este „plauzibilă, dar nu confirmată”.
Citeste si: Mihai Bendeac s-a vaccinat anti-COVID cu AstraZeneca. Mesajul transmis după imunizare: ”Îmi este teamă de…”
În prezent, Italia şi Germania se numără printre ţările care au decis de asemenea să nu mai administreze acest ser persoanelor mai tinere de 60 de ani. Comisia Europeană a cerut miercuri statelor membre UE să caute să aibă o poziţie cât mai coordonată posibil legat de vaccinul AstraZeneca. Miniştrii Sănătăţii din Blocul comunitar s-au reunit miercuri şi au solicitat mai multe studii privitoare la impactul acestui ser.
Citeste si: COVID-19 Germania: Utilizarea vaccinului AstraZeneca va fi oprită pentru aceste persoane
[ad_2]
Citește mai mult..