Mobilitatea românilor a scăzut puțin în pandemie, în ciuda măsurilor severe. Unde se deplasează cel mai des, conform datelor Google

[ad_1]

Românii respectă și nu prea restricțiile împotriva Covid-19. O hartă interactivă creată de Facultatea de Științe Economice de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj arată, în timp real, unde se deplasează cel mai mult oamenii în fiecare zi. Răspunsul este – la mall. Iar asta aproape la fel de des ca înainte de pandemie. Specialiștii nu au făcut decât să interpreteze datele transmise de Google pe baza localizării făcute de telefoanele cu sistem de operare Android. Platforma poate fi accesată de pe orice calculator.

Care sunt acum cele mai aglomerate orașe sau locuri din România se poate vedea în timp real.

În cele două luni de stare de urgență din 2020, mobilitatea a scăzut cu 70% la nivel național, însă imediat după venirea sezonului cald, oamenii au circulat aproape la fel de mult ca înainte de pandemie, mai ales în zona de sud-est a țării.

Conform platformei UBB, oamenii profită că centrele comerciale au rămas dechise, iar mersul la mall rămâne printre activitățile preferate ale românilor.

În plus, mobilitatea spre centrele comerciale a scăzut cu doar 25% acum, în luna aprilie, după ce s-au aplicat noile restricții, față de perioada de dinainte de pandemie.

„În zonele, spre exemplu, Cluj, Timișoara, București, Brașov, nivelul de reducere a mobilității în raport cu ce se întâmpla anul trecut este mult mai mare decât în alte zone. Practic, populația în aceste zone a înțeles că trebuie să respecte mult mai stringent măsurile de pandemie și a răspuns ca atare.

Ansamblul măsurilor care se iau la nivel guvernamental ar trebui gândite pentru regiuni, pentru o abordare regională sau chiar locală, mai degrabă decât o abordare la nivel național”, spune Răzvan Mustață, decanul Facultății de Științe Economice de la UBB.

Dacă ne uităm la perioada lunii aprilie, observăm că severitatea măsurilor este una destul de ridicată, însă răspunsul populației este moderat – scăderea mobilității populației este mai puțin accentuată. În momentul de față, mobilitatea locuitorilor României este doar cu 15% mai mică față de perioada de dinainte de pandemie.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..