Tratamentul AstraZeneca împotriva diabetului nu este eficient pentru a trata pacienţii cu forme grave de COVID
[ad_1]
Compania AstraZeneca a anunţat luni că tratamentul său dezvoltat împotriva diabetului, Farxiga, nu este eficient pentru a trata pacienţii cu forme gravă de COVID-19, potrivit primelor rezultatele ale unor teste clinice, informează AFP, preluată de Agerpres.
Testele clinice asupra Farxiga „nu au atins nivelul statistic suficient” pentru a preveni mortalitatea, explică grupul suedezo-britanic într-un comunicat.
Acestea sunt primele rezultate ale unor teste clinice din faza a 3-a realizate pe un eşantion de 1.250 de persoane, în colaborare cu institutul american specializat în boli cardio-vasculare Saint Luke’s Mid America.
Obiectivul era de a evalua eficienţa Farxiga asupra unor pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 şi care riscă să dezvolte complicaţii, în special cei care prezintă deja alte patologii, precum hipertensiunea, diabetul sau boli de inimă sau de rinichi.
Rezultatele complete ale testelor vor fi dezvăluite în luna mai.
Perioadă nefastă pentru AstraZeneca
Acesta este un nou eşec pentru AstraZeneca, al cărui vaccin împotriva COVID-19 suscită multe semne de întrebare, în special cu privire la posibile efecte secundare cum sunt cheagurile de sânge, notează AFP.
Unele ţări au oprit utilizarea vaccinului, în timp ce altele au fixat alte limite de vârstă. De exemplu, acest vaccin este rezervat celor peste 30 de ani în Regatul Unit, unde a fost utilizat în masă.
De asemenea, este perturbată distribuirea serului, care înregistrează în mod regulat întârzieri, cum s-a întâmplat săptămâna trecută şi în Uniunea Europeană.
AstraZeneca mai dezvoltă un tratament prin anticorpi împotriva COVID-19, ultimele teste fiind în curs la nivel mondial.
Guvernul american a finanţat dezvoltarea acestui medicament şi grupul prevede să furnizeze în acest an în SUA până la 700.000 de doze.
Editor : B.P.
[ad_2]
Citește mai mult..