Kremlinul salută propunerea lui Biden de a se întâlni cu Putin. Finlanda și Austria, dispuse să găzduiască summit-ul dintre cei doi



Kremlinul apreciază faptul că președintele american pledează, la fel ca Vladimir Putin, pentru dialog, după ce Joe Biden l-a invitat pe omologul său rus la o întâlnire organizată într-o țară terță în următoarele luni pentru a discuta „o serie întreagă de subiecte”. Drept urmare, Finlanda și Austria s-au arătat dispuse să găzduiască un viitor summit dintre cei doi lideri, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Preşedintele Putin a vorbit primul despre necesitatea normalizării relaţiilor şi despre o dezescaladare, deci este pozitiv faptul că punctele de vedere ale celor doi şefi de stat coincid”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, denunţând totuşi sancţiunile americane anunţate cu o zi înainte, pe care le-a calificat drept „inacceptabile”.

Joe Biden a anunţat joi o serie de sancţiuni financiare severe împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi din SUA, suscitând indignarea Moscovei, dar şi-a reiterat în acelaşi timp propunerea cu privire la organizarea unui summit cu Vladimir Putin pentru a angaja o „dezescaladare” a tensiunilor.

Totodată, Rusia a anunțat că o ripostă la sancțiunile impuse de Statele Unite este „inevitabilă” și l-a convocat t pentru o „discuţie dură” pe ambasadorul american la Moscova, John Sullivan.

Finlanda și Austria, dispuse să găzduiască întâlnirea Biden-Putin

Finlanda s-a oferit să găzduiască viitorul summit între preşedinţii american Joe Biden şi rus Vladimir Putin, a anunţat vineri preşedinţia de la Helsinki, în timp ce Austria declară la rândul său că este şi ea dispusă să facă oficiul de gazdă a summitului.

Finlanda, care a găzduit un summit între Donald Trump şi Vladimir Putin în iulie 2018, a „transmis deja atât Washingtonului, cât şi Moscovei” că este „dispusă” să organizeze această întâlnire, prima dintre cei doi lideri, a indicat pentru AFP cabinetul preşedintelui finlandez Sauli Niinisto.

De asemenea, Austria şi-a anunţat disponibilitatea de a găzdui o întâlnire la nivel înalt între Washington şi Moscova dacă acestea doresc.

Ţara „este dispusă în mod firesc să găzduiască întâlniri la nivel înalt de orice fel. Cele două părţi ştiu că noi suntem pregătiţi”, a declarat pentru AFP Ministerul de Externe austriac.

SUA vrea ca summit-ul să aibă loc în Europa. Rusia nu pune condiții

Washingtonul şi-ar dori ca întâlnirea să aibă loc în Europa „în această vară”, potrivit AFP.

În pofida trecutului dureros, Finlanda – ţară ce nu face parte din NATO – întreţine cu Rusia relaţii diplomatice apropiate, ceea ce face din această ţara nordică un pod diplomatic cu Moscova.

Preşedintele finlandez, un susţinător al menţinerii dialogului cu Rusia, a avut marţi seara o „lungă” convorbire telefonică cu Vladimir Putin, în cadrul căreia a fost abordată posibila întâlnire cu Joe Biden, potrivit Helsinki.

Rusia nu pune condiţii pentru summitul Putin-Biden, a declarat vineri Peskov, adăugând că liderul rus este cel care va lua decizia finală în această privinţă, potrivit TASS. Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că Putin nu s-a decis încă dacă va participa sau nu la summitul asupra climei la care a fost invitat anterior de Biden.

Aceste demersuri diplomatice intervin în contextul în care Ucraina susţine că se află sub ameninţarea unei acţiuni armate din partea Moscovei şi insistă să i se deschidă calea în NATO şi UE.

În timpul discuției de marți cu Putin, Biden și-a exprimat îngrijorarea față de consolidarea „spontană” a prezenței militarilor ruși în Crimeea și la frontieră cu Ucraina. Totodată, Biden a reafirmat angajamentul de a susţine suveranitatea Ucrainei.

Editor : I.C



Citește mai mult..