România, pas mare pentru calificarea la CM de handbal feminin. Ce a observat Adi Vasile după meciul cu Macedonia de Nord
[ad_1]
-
Liga 1: CFR Cluj – Academica Clinceni, duminică, 18:30, Digi Sport 1
-
Liga 1: FCSB – FC Botoșani, duminică, 21:00, Digi Sport 1
”Mă bucură victoria, aveam mare nevoie de ea ca să putem continua lucrurile bune pe care le-am făcut acum o lună de zile, deşi situaţia finală nu a fost atunci una bună, necalificându-ne la Jocurile Olimpice.
Cred că pentru viitorul nostru, fiecare etapă, fiecare meci pe care-l tratăm cum am făcut-o azi va reprezenta o bună fundaţie, o piatră de temelie pentru viitor. Suntem la început de drum, dar e un început bun şi pentru asta sunt mândru”, a spus Adrian Vasile, citat de site-ul oficial al FRH.
Ce a declarat Adi Vasile după meciul cu Macedonia de Nord
Selecţionerul a adăugat că deşi România a câştigat cu 33-22, trebuie să joace cu aceeaşi intensitate şi returul: ”Era nevoie de o victorie importantă pentru noi astăzi.
Meciul de azi (n.r.: sâmbătă) nu are legătură cu meciul retur şi nimeni dintre noi nu trebuie să se simtă confortabil că avem un avans de 11 goluri pentru că trebuie să înţelegem că fiecare meci are istoria lui şi în fiecare meci, dacă vom da totul şi vom juca bine, aşa ne vom construi şi vom avea o identitate clară. Sunt bucuros pentru meciul de azi, dar o să fiu fericit când ne vom califica şi vom juca bine în Macedonia”.
”Dacă ai maturitatea să crezi că meciurile nu sunt câştigate dinainte, atunci este foarte bine. Dacă crezi că sportul e despre relaxare şi despre confort şi că meciurile sunt câştigate dinainte de a se juca, atunci nu e bine. În momentul de faţă, nu sunt bucuros, ci sunt pregătit pentru meciul de miercuri, în care trebuie să jucăm chiar mai bine decât am făcut-o azi”, a adăugat antrenorul naţionalei României.
Returul e la Skopje, pe 21 aprilie, ora 18:45
Portarul Daciana Hosu, aflată la primul său meci în naţionala de senioare, a declarat cu acest prilej: ‘‘Este primul meu meci la senioare, mă bucură victoria echipei şi, nu în ultimul rând, mă bucur că am reuşit să ajut echipa cu prestaţia mea. Am avut emoţii, încă dinainte de a pleca de la hotel, dar, după primele minute ale meciului, au dispărut.”
- Naţionala feminină de handbal a României a învins echipa Macedoniei de Nord cu 33-22 (15-11), sâmbătă, în Sala Dinamo din Bucureşti, în prima manşă a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2021.
- Returul este programat la Skopje, pe 21 aprilie (18:45).
România a participat la toate cele 24 de ediţii ale Campionatului Mondial de handbal feminin şi a obţinut patru medalii, aur în 1962, argint în 1973 şi 2005, bronz în 2015, iar de alte cinci ori s-a clasat pe locul 4. La precedenta ediţie a Mondialului, în 2019, România a încheiat pe locul 12 în Japonia.
Agerpres
Etichete: handbal feminin , cm 2021 , adi vasile
[ad_2]
Citește mai mult..