Criza din India se amplifică, iar oamenii mor din lipsă de oxigen. În Delhi, familiile disperate caută în zadar un pat liber de spital


Pentru a patra zi consecutivă, India a stabilit un record negativ în ceea ce privește numărul de noi cazuri de infectare cu coronavirus. Alți 349.691 de oameni au fost depistați cu Covid-19 în ultimele 24 de ore. Până duminică dimineața,  alte 2.767 de persoane muriseră. Orașul Delhi este una dintre cele mai afectate zone, spitalele sunt copleșite de pacienți care mor din cauza lipsei de oxigen, iar cetățenii sunt disperați. Mai mult, crematoriile organizează incinerări în masă pentru a face față numărului mare de victime.

BBC relatează despre cazul unui localnic, Ashwin Mittal, care a ajuns în pragul disperării. Atunci când saturația de oxigen a bunicii lui a scăzut, în urmă cu o săptămână, el a început să caute un pat de spital în Delhi, însă fiecare unitate medicală a refuzat internarea bătrânei, din lipsă de locuri. Starea bunicii s-a deteriorat și mai mult în zilele următoare și a dus-o la urgențe, unde era la fel de plin.

Familia disperată începuse să accepte că ea avea să moară fără să primească niciun tratament. Bărbatul povestește pentru BBC cum își vedea bunica sufocându-se, pentru că pur și simplu abia mai putea respira. A luat din nou la rând toate spitalele din împrejurimile orașului, iar una dintre unități a acceptat să o preia de urgență în una dintre secții, însă doar „pentru câteva ore”, timp în care Mittal ar fi trebuit să caute în continuare un pat liber, totul în zadar.

Spitalul a continuat să-i țină bunica în secția de urgență din milă, scrie BBC. „Medicii de acolo au spus că are nevoie de tratament intensiv și că are șanse mari de supraviețuire. Un prieten de familie mi-a spus că și spitalul care acceptase să o primească a rămas duminică fără oxigen și nu va mai putea să o ajute”, a declarat bărbatul pentru sursa citată. 

Familiile caută ajutor pentru apropiații grav bolnavi, iar unii pacienți rămân netratați ore întregi. Foto: Profimedia

India transportă tuburile de oxigen cu escortă militară

Deficitul de oxigen în spitalele din India, o resursă esențială pentru supraviețuirea pacienților cu Covid în stare gravă, a determinat autoritățile să își păzească cu atenție sporită resursele, livrând oxigenul cu escortă militară chiar de la producător pentru a asigura siguranța.

Mai multe spitale au rămas fără resurse de oxigen încă de joi, iar șansele de supraviețuire ale sutelor de pacienți în stare grav scad semnificativ în această situație. Unora dintre pacienți li s-a spus chiar că sunt pe cont propriu și că trebuie „să își facă propriile aranjamente”.

Cererea de oxigen a depășit deja capacitatea de producție, iar șoferii de camioane care ar trebui să livreze spre spitale spun că așteaptă uneori ore în șir să primească încărcăturile pentru că efectiv nu există suficient oxigen pentru a satisface nevoia crescândă – „fiecare spital cere acum de trei sau patru ori mai mult decât înainte”.

Editor : A.A.



Citește mai mult..