Pentagonul, îngrijorat de racheta chineză care urmează să cadă pe Pământ. „O urmărim cât de aproape putem” VIDEO
[ad_1]
Pentagonul urmăreşte racheta chineză care urmează să facă o intrare necontrolată în atmosferă în acest weekend, cu riscul de a se prăbuşi într-o zonă populată, scrie Agerpres, preluând AFP.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, „a fost informat şi ştie că, în orice moment, Comandamentul Spaţial urmăreşte aceste resturi de rachetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
China a lansat joi primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, CSS, care a fost propulsat de o rachetă Long March 5B. Corpul rachetei va reintra în atmosferă și urmează să aterizeze în următoarele zile, dar nimeni nu ştie unde.
„Este aproape întreg corpul rachetei, dacă am înţeles corect. Este aproape intact”, a adăugat Kirby, precizând că reintrarea în atmosferă va avea loc „în jurul zilei de sâmbătă”.
După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze Pământul pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul său de cădere.
Este posibil ca acesta să se dezintegreze la intrarea în atmosferă, lăsând doar resturi limitate să se prăbuşească. Iar dacă rămâne întreagă, planeta fiind compusă din 70% apă, există şanse mari ca racheta să se prăbuşească în mare, dar nu este sigur. S-ar putea prăbuşi într-o zonă locuită sau peste o navă.
„O urmărim cât de aproape putem”
Întrebat despre posibilitatea ca resturile spaţiale să fie distruse dacă sunt ameninţate zone terestre, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a răspuns că este „prea devreme” pentru a spune asta.
„O urmărim. O urmărim cât de aproape putem”, a spus el. „Dar este prea devreme pentru a şti unde va merge şi dacă este ceva de făcut”, a adăugat John Kirby.
Nu este prima dată când China pierde controlul asupra unei nave spaţiale la întoarcerea pe Pământ. În aprilie 2018, un laborator spaţial Tiangong-1 s-a dezintegrat la reintrarea în atmosferă, la doi ani după ce a încetat să funcţioneze. Autorităţile chineze au negat că laboratorul ar fi scăpat de sub control.
Editor : B.P.
[ad_2]
Citește mai mult..