Tensiuni între Franța și Marea Britanie. Boris Johnson a trimis nave înarmate să patruleze la un protest al pescarilor francezi

[ad_1]

Două nave înarmate au fost trimise de Guvernul Marii Britanii să patruleze în largul coastei maritime a Franței, lângă insula Jersey, unde s-au adunat 80 de nave de pescuit franceze la un protest față de noile reguli de pescuit post-Brexit. HMS Severn și HMS Tamar patrulează la o milă distanță de țărm. Guvernul britanic a anunțat că cele două nave sunt înarmate și au fost trimise „să monitorizeze situația”, relatează jurnaliștii de la The Guardian. 

Tensiunile dintre Franța și Marea Britanie, generate de efectele Brexit, s-au accentuat în ultimele zile. Guvernul francez a amenințat Marea Britanie cu oprirea alimentării cu energie electrică în insula Jersey, o insulă cu guvernare autonomă, dar subordonată Coroanei britanice.

Franța este nemulțumită de faptul că britanicii refuză în continuare să permită accesul pescarilor francezi în apele din apropierea insulei Jersey. „Suntem pregătiţi să recurgem la măsuri punitive”, a avertizat marţi ministra Mărilor din Guvernul Franței, Annick Girardin, conform cotidianului Le Figaro, citat de Mediadax. Eventualele astfel de măsuri ar putea include oprirea „alimentării cu electricitate prin cablul submarin”, a spus Annick Girardin.

Drept răspuns la inițiativa britanicilor, și francezii au trimis în zonă o navă a jandarmeriei, .„pentru a monitoriza situația și a garanta siguranța oamenilor aflați pe mare”

Este de așteptat ca această confruntare să continue, dar guvernul insulei Jersey a anunțat că ministrul mediului și ministrul de externe vor merge cu o navă să le vorbească pescarilor care protestează. 

Vinerea trecută a fost emisă o licență de pescuit care restricționează pentru prima dată dreptul de a pescui în zona maritimă comună împărțită până acum în mod egal de Franța și Marea Britanie. 

Până la această decizie, pescarii francezi operau în baza unui tratat vechi de 200 de ani, despre care președintele asociației pescarilor din insula Jersey a spus că le permitea francezilor să își acorde singuri licențe și să pescuiască unde vor, ceea ce a dus la dispariția peștilor. 

Uniunea Europeană îi susține pe pescarii francezi. Într-o declarație emisă miercuri noaptea, Comisia Europeană a arătat că noile condiții de pescuit impuse vineri de britanici încalcă acordul post Brexit. 

„Comisia a fost informată în 30 aprilie de autoritățile britanice că se acordă 41 de licențe de pescuit pentru nave din Uniunea Europeană în apele teritoriale ale insulei Jersey, începând cu 1 mai”, se arată în declarația Comisiei Europene. 

Consecința deciziei britanicilor a fost că pescarii francezi nu au mai avut voie să intre în apele insulei Jersey.

nave britanice franta
Navele de patrulare Tamar și Severn, trimise de Guvern să supravegheze protestul pesacrilor francezi. Sursa foto: marinetraffic.com

Editor : A.V.D

[ad_2]

Citește mai mult..