I-a luat șapca din cap lui Floyd Mayweather și a fugit cu ea! A urmat o încăierarea generală. Cum a reacționat „Money”
[ad_1]
-
Liga 2: ASU Politehnica Timișoara – U Craiova 1948, vineri, 18:30, Digi Sport 1
-
Liga 2: Dunărea Călărași – Rapid, vineri, 21:00, Digi Sport 1
Mayweather, în vârstă de 44 de ani, campion mondial la cinci categorii diferite, a pornit scandalul după un duel verbal cu Jake Paul, când oferea nişte răspunsuri în cadrul unui interviu TV, pe Hard Rock Stadium, Jake luându-i fostului campion şapca din cap şi plecând cu ea.
Galerie Foto
Disputa Floyd Mayweather – Logan Paul va avea loc pe 6 iunie
Floyd Mayweather s-a îndreptat spre fraţii Paul şi după o scurtă urmărire a avut loc o încăierare generală şi un schimb de pumni la care au participat mai multe gărzi de corp şi oameni de ordine de pe stadion.
”Nu poţi trece linia, nu poţi depăşi o anumită limită. Există un lucru numit respect şi un lucru numit lipsă de respect. Nu voi tolera nicio lipsă de respect”, a spus ulterior Mayweather.
La o conferinţă de presă anterioară, Logan Paul îl atacase pe Mayweather făcând referire la un caz de violenţă domestică datând din 2011, pentru care a Floyd a executat două luni de închisoare.
„Logan Paul şi cu mine ne vom bate la Hard Rock Stadium, Maywheather Promotions, Fanmio şi Showtime se vor asocia pentru a vă oferi un eveniment epic„, scria în aprilie Maywheather pe contul său de Instagram. „Este în sfârşit oficial. Mă voi lupta cu Floyd Mayweather, duminică, 6 iunie„, anunţa în acelaşi moment Logan Paul pe Twitter.
Acest eveniment trebuia să aibă loc iniţial pe 20 februarie, dar a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Scăderea numărului de cazuri pozitive în Statele Unite, ca rezultat al campaniei de vaccinare eficiente, urmează să permită prezenţa spectatorilor pe stadionul echipei Miami Dolphins, care poate găzdui circa 65.000 de spectatori în configuraţia sa maximă.
Floyd Mayweather revine în ring după aproape trei ani
Mayweather a disputat ultimul său meci de box profesionist în 2017, când l-a învins pe starul irlandez al artelor marţiale mixte Conor McGregor, obţinând a 50-a victorie din cariera sa. El l-a înfruntat apoi pe luptătorul japonez de kickboxing Tenshin Nasukawa în 2018, însă atunci a fost vorba de un meci demonstrativ.
Cu speranţa că va obţine o frumoasă sumă de bani, în condiţiile în care lupta cu Logan Paul va fi transmisă în sistemul pay-per-view, pugilistul american în vârstă de 44 ani, campion mondial la cinci categorii diferite de greutate, va urca aşadar în ring pe 6 iunie, când va înfrunta un adversar care a disputat un singur meci profesionist, pierdut prin decizie în faţa youtuber-ului KSI în noiembrie 2019, informează Agerpres.
Revenirea lui Floyd Mayweather are loc după cea a lui Mike Tyson, care a reuşit să se facă remarcat la cei 54 de ani ai săi în faţa lui Roy Jones Jr, în ciuda remizei înregistrate după opt runde în meciul demonstrativ dintre cei doi, care a generat venituri de 80 milioane de dolari.
Etichete: floyd mayweather , logan paul , jake paul , mayweather paul
[ad_2]
Citește mai mult..