Bursa de la Bucureşti a câştigat 5,6 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

[ad_1]

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 5,6 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 3,06%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 6,88%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerprs, capitalizarea bursieră a ajuns la 189,08 miliarde de lei, în perioada 3 – 7 mai, de la 183,46 miliarde de lei consemnate săptămâna precedentă.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 150,59 milioane de lei, faţă de 161,73 milioane de lei, în perioada 26 – 30 aprilie.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 4 mai, când s-au consemnat 51,61 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 5 mai, cu o valoare a tranzacţiilor de 28,56 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 65,88 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 4,42%.

În top 3 se mai află Teraplast, cu schimburi de 16,589 milioane lei şi o scădere de 2,91% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile Fondul Proprietatea, cu tranzacţii de 16,452 milioane de lei (+1,42%)

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Comcm (+14,42%), Condmag (+10%) şi Dafora (+10%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile COS Târgovişte, care au înregistrat un declin de 5,80%, urmate de cele ale Altur (-5,26%) şi ale SSIF BRK Financial Group (-4,42%).

[ad_2]

Citește mai mult..