Guvernul va propune renunțarea la masca de protecție în spațiile deschise neaglomerate

[ad_1]

Guvernul ar urma să propună să se renunțe la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise neaglomerate. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, miercuri seara.


In articol:


Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat într-un interviu acordat postului Europa FM, că panta descendentă a cazurilor de coronavirus nu înseamnă și că am scăpat de pericolul pandemiei. „Suntem

pe panta descendentă a valului 3, nu înseamnă că am scăpat, dar că ne așteptăm ca în perioada imediat următoare să ne fie un pic mai ușor, nu înseamnă că am scăpat, ar fi prematur să spunem asta”, a declarat ministrul Ioana MIhăilă.

Citeste si: Câţi români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Ministrul Sănătății: Riscul de transmitere este redus în aer liber, dacă nu e aglomerat

Ioana Mihăilă a mai spus că autoritățile iau în calcul  eliminarea obligativității de a purta masca de protecție  în spațiile deschise neaglomerate:

„Purtarea măștii în spațiile deschise neaglomerate este un aspect, o situație în care riscul de transmitere este redus și probabil aceasta va fi una dintre primele măsuri de relaxare care vor fi propuse de Guvern. Spațiul deschis înseamnă în aer liber, probabil va fi mai greu de definit neaglomerat, dar poate că am recomanda mai multă precauție și purtarea măștii în care se desfășoară evenimente cu mulți spectatori, acolo

nu mai putem vorbi de a merge relaxați și de a renunța la mască, la evenimentele sportive, acolo clar (…) sau în stațiile de autobuz, dacă sunt aglomerate”, a declarat ministrul la Europa FM.

Citeste si: VIDEO- Certificat verde digital după falsificarea adeverințelor de vaccinare

„S-ar putea ca niciodată să nu ştim câte persoane au decedat de COVID în această pandemie”

Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat miercuri seară, la Europa FM, că s-ar feri să adauge sau să scadă morți de COVID-19, însă raportul preliminar, prezentat deja, arată că rezultatele nu au fost similare în diferitele baze de date, informează News.ro.

Ioana Mihăilă a afirmat că s-ar putea să nu se afle niciodată numărul exact al persoanelor care au decedat de COVID-19 în această pandemie. „M-aş feri să spun că se adaugă morţi sau că se scad morţi sau că se ascund morţi.

Concluziile pe care le avem ca urmare a raportului preliminar arată că, în diferite baze de date, prin diferite metode de raportare, s-au obţinut rezultate diferite”, a spus Ioana Mihăilă.

„S-ar putea ca niciuna dintre ele să nu ne dea un rezultat exact, aşa cum s-ar putea ca nicodată să nu ştim câte persoane au decedat de COVID în această pandemie. Fie că nu au fost raportate corect, fie că nu au fost înregistrate corect, fie că nici măcar nu au fost diagnosticate”, a precizat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății va prezenta joi raportul Comisiei de analiză pe tema deceselor COVID-19.

[ad_2]

Citește mai mult..