SUA se opun reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate, susținând poziția Israelului, care refuză implicarea ONU
[ad_1]
Statele Unite s-au opus organizării, vineri, a unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la violenţele izbucnite între israelieni şi palestinieni, au indicat surse diplomatice, relatează AFP, preluată de Agerpres. SUA susțin astfel poziția Israelului, care refuză implicarea ONU.
„Mâine (vineri – n.r.) nu va avea loc o reuniune a Consiliului de Securitate”, a declarat joi un purtător de cuvânt chinez, a cărui ţară prezidează în prezent această instanţă.
„Statele Unite nu sunt de acord cu o reuniune, mâine, prin videoconferinţă”, a exlicat un diplomat. Potrivit unei alte surse diplomatice, Washingtonul nu ar dori ca o astfel de reuniune să aibă loc până marţi.
Organizarea acestor reuniuni prin videoconferinţă necesită un consens între cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate. Americanii susţin poziţia aliatului lor israelian, care refuză o implicare a ONU, notează AFP.
Noul focar de violenţe s-a soldat de luni cu moartea a 83 de palestinieni, inclusiv 17 copii în Fâşia Gaza şi alte şapte persoane, între care un copil şi un soldat în Israel.
Armata israeliană a anunţat că a bombardat, joi după-amiază, sediul unei unități de informaţii a organizaţiei islamiste Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, precum şi locuințele unor lideri islamişti.
Conform armatei israeliene, în clădirea atacată erau zeci de membri ai organizaţiei islamiste Hamas în momentul bombardamentului. Unitatea de informaţii coordona acţiunile de recunoaştere, necesare atacurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza spre Israel.
Editor : B.P.
[ad_2]
Citește mai mult..