Economia României a crescut cu 2,8%, în primul trimestru

[ad_1]

PIB-ul României a crescut în primul trimestru din 2021 cu 2,8% față de trimestrul anterior, dar a scăzut față de primul trimestru din 2020 cu 0,2 %, potrivit datelor INS privind evoluția economiei pe primele trei luni din an.

Economiștii  se așteptau la o creștere de cel mult 1% față de trimestrul anterior și la o contracție mai mare față de primul trimestru din 2020. 

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2020, Produsul intern brut a înregistrat o scădere cu 0,2% pe seria brută şi nu a înregistrat nici o modificare pe seria ajustată sezonier.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2021, fiind înregistrate diferenţe faţă de comunicarea din 8 aprilie.

Cifra de afaceri din industrie

Cifra de afaceri din industrie, în luna martie 2021, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe total, cu 16,7%, datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+16,9%)și în industria extractivă (+11,7%).

Pe marile grupe industriale creșteri au înregistrat: industria energetică (+28,6%), industria bunurilor intermediare (+19,8%), industria bunurilor de uz curent (+16,1%), industria bunurilor de capital (+13,5%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+9,4%).

Cifra de afaceri din industrie în martie 2021 comparativ cu martie 2020

Cifra de afaceri din industrie, în luna martie 2021, faţă de luna martie 2020, a crescut, pe ansamblu, cu 21,7%, datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+21,7%)și în industria extractivă (+18,6%).

Pe marile grupe industriale creșteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+31,6%), industria bunurilor de capital (+28,4%), industria bunurilor intermediare (+23,8%), industria energetică (+23,3%) și industria bunurilor de uz curent (+5,0%).

Cifra de afaceri din industrie în perioada ianuarie martie 2021 comparativ cu perioada ianuarie – martie 2020

Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1.I-31.III.2021, comparativ cu perioada 1.I-31.III.2020, a crescut, pe ansamblu, cu 6,9%, datorită creșterii industriei extractive (+7,7%) și industriei prelucrătoare (+6,9%).

Pe marile grupe industriale creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+21,3%), industria bunurilor intermediare (+11,8%) şi industria bunurilor de capital (+9,4%). Scăderi au înregistrat: industria energetică (-13,9%) şi industria bunurilor de uz curent (-1,2%).

 

 

[ad_2]

Citește mai mult..