E o procedură constituțională, nu este nimic extravagant

[ad_1]

Vicepremierul Kelemen Hunor spune că o eventuală schimbare a lui Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului nu are nimic „extravagant” și că este vorba despre o procedură constituțională.

„Este o procedură legală, constituțională care a mai fost pusă în practică. Dacă o evaluare ajunge la această concluzie, se întâmplă, se va mai întâmpla în România, nu este nimic extravagant. Probabil vom ajunge și noi în stadiul în care aceste instituții vor avea niște conduceri care să nu fie schimbate. Legiuitorul lasă posibilitatea de a revoca”, a spus Hunor la TVR, potrivit Mediafax.

Evaluarea Avocatului Poporului se face în funcție de modul în care Renate Weber a acționat în raport cu pandemia, starea de urgență și starea de alertă, a mai spus vicepremierul.

„Nu vorbim despre persoană, ci despre instituție, proceduri”, a adăugat Kelemen Hunor.

Comisiile juridice reunite din Parlament au respins, marți, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2019 și 2020. Este primul pas spre demiterea lui Renate Weber, urmând ca plenul reunit să voteze raportul comisiilor. În cazul unui vot de respingere, Avocatul Poporului este demis.

Editor : Monica Bonea

[ad_2]

Citește mai mult..