Măsuri dure în Filipine. Președintele vrea ca persoanele care îi infectează pe alţii cu Covid să fie acuzate de omucidere

[ad_1]

Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, a declarat, în timpul unui discurs televizat, că nu exclude posibilitatea ca persoanele care ştiu că sunt infectate cu noul tip de coronavirus, dar care nu respectă regulile şi îi contaminează pe alţii, provocând decese, să fie acuzate de omucidere. 

Principalul consilier pe probleme juridice al preşedintelui, Salvador Panelo, care a fost prezent la întâlnirea cu Duterte, a propus ca aceste persoane să fie acuzate de omucidere, informează agenția TASS, citată de Agerpres. „Dacă omul ştie că are coronavirus, însă el a ieşit totuşi (din casă) şi a infectat un alt om, ceea ce a dus la decesul acestuia din urmă, atunci este vorba de omor calificat”, a susținut Panelo.

„Dacă el ştie că este infectat cu noul tip de coronavirus şi se comportă cu nepăsare, după cum a spus Panelo, acest lucru ar putea deveni omucidere”, a mai precizat președintele filipinez. 

Duterte susținuse anterior că vrea să găsească o lege potrivită pentru a-i trimite la închisoare pe cei care nu respectă carantina. El i-a ameninţat de asemenea cu pedepse cu închisoarea pe cei care participă la acţiuni în masă.

Pe 30 ianuarie 2020 în Filipine a fost înregistrat primul caz de contaminare cu noul tip de coronavirus. Până în prezent, numărul total de persoane contaminate a depăşit în Filipine 1,27 milioane, din care s-au vindecat 1,19 milioane şi au murit 21.900.

Autorităţile filipineze au aprobat până acum în regim de urgenţă utilizarea vaccinurilor de la Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Janssen (Johnson&Johnson), dar şi a celui rusesc Sputnik V, chinezesc produs de Sinovac şi cel al companiei indiene Bharat Biotech.

Editor : A.A.

[ad_2]

Citește mai mult..