Un alt incident medical cutremură EURO 2020. S-a prăbușit în timpul meciului Anglia-Croația și este „în stare critică”

[ad_1]

Euro 2020. La doar o zi după ce fotbalistul danez Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren în timpul meciului Danemarca – Finlanda și a fost salvat de medici in exxtremis, un alt incident șocant de natură medicală lovește competiția fotbalistică europeană.


In articol:


Euro 2020, care se desfășoară în condiții speciale de pandemie în vara anului 2021, trece prin momente grele din punct de vedere medical. Nu doar apariția zilnică a unor noi cazuri de COVID-19 în loturile participante la Campionatul European pun probleme organizatorilor  Euro 2020, dar și unele incidente medicale cu

totul neprevăzute. 

La doar câteva minute după startul partidei de fotbal Anglia- Croația din a treia zi de Euro 2020, un spectator a căzut în gol de la înălțime pe stadionul Wembley din Londra și se află „în stare critică”, potrivit medicilor care l-au preluat și l-au transportat la spital.

Citeste si:   Șocant- fotbalist resuscitat pe teren la Euro 2020  

Spectatorul, inert după ce a căzut de la înălțime

Un purtător de cuvânt al stadionului Wembley a declarat pentru Sky Sports News: „Putem confirma că un spectator a căzut din tribună imediat după ce a dat startul meciului dintre Anglia și Croația de pe stadionul Wembley.”

La primul meci pe stadionul Wembley de la Euro 2020 s-a permis accesul a 18.500 de spectatori, deși capacitatea maxină este de 90.000. [Sursa foto: Twitter]

Spectatorul a primit asistență medicală la fața locului și a fost apoi dus spital în stare gravă.

„Vom continua să lucrăm cu UEFA pentru a ne asigura că chestiunea este investigată pe deplin și vom continua să monitorizăm situația”. UEFA a confirmat incidentul, dar a refuzat să mai comenteze, invocând motive de confidențialitate.

Citeste si: Euro 2020. Ce spune medicul naţionalei Danemarcei despre momentul prăbușirii lui Eriksen pe teren

Un fan al Angliei de la Wembley a declarat pentru Evening Standard: „ I-am văzut picioarele trecând peste barieră și apoi a căzut. S-a lovit de pământ și nu a mai mișcat. Părea că a trecut o veșnicie până când a venit personalul medical. Un tip de lângă noi care a văzut totul a plâns în hohote ”.

În meciul de pe Wembley de duminică, Anglia a învins-o pe Croația, scor 1-0, în prima rundă a grupei D de la Euro 2020. Sterling a spart gheața în debutul actului secund, marcând singur cu portarul (în minutul 57).

Victorie pentru Anglia în fața Croației, dar a fost o zi tragică pentru unul dintre fanii englezi[Sursa foto: Evening Standard]

Danezul Christian Eriksen, la un pas de moarte 

Jucătorul danez Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro 2020.

Citeste si: Euro 2020. Scandal diplomatic înaintea partidei Austria- Macedonia de Nord de pe Arena Națională. „Este revoltător”

Meciul Danemarca-

Finlanda a fost întrerupt ore întregi după momentul cumplit petrecut în minutul 42, când starul danez Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren și a fost nevoie de intervenția paramedicilor pentru resuscitarea sa. UEFA a decis reluarea întâlnirii de la Euro 2020  după ce a primit vești de la spitalul unde a fost transportat Eriksen.

Mesaje de susținerere pentru Christian Erikson în tribunele de pe Wembley[Sursa foto: Twitter]

[ad_2]

Citește mai mult..