Șefii Metrorex cer în instanță ca 5.500 de angajați să nu mai primească salarii majorate
[ad_1]
Șefii Metrorex cer în instanță suspendarea majorării salariilor cu 18%, de care angajații companiei beneficiază din 1 noiembrie anul trecut, majorare pe care Ministerul Transporturilor o consideră ilegală.
Conducerea Metrorex a înaintat o acțiune în acest sens la Tribunalul București.
Șefii companiei care administrează metroul bucureștean cer magistraților să suspende de urgență, prin ordonanță președințială, aplicarea contractului colectiv de muncă negociat în toamna anului trecut prin care cei circa 5.500 de angajați au primit salarii mai mari de la 1 noiembrie.
Cererea șefilor Metrorex se va judeca în 24 iunie, potrivit sindicaliștilor. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, s-a arătat în repetate rânduri scandalizat că în pandemie la Metrorex au crescut lefurile, în condițiile în care veniturile companiei au fost în scădere, iar foștii șefi nu au achitat contribuțiile angajaților la pensie și sănătate. Practic s-au acumulat datorii la buget pentru a fi acoperite câștigurile nete.
Editor : G.M.
[ad_2]
Citește mai mult..