„Fie ne trimiteţi vaccinurile, fie ne daţi banii înapoi”

[ad_1]

Președintele contestat al Venezuelei, Nicolas Maduro, a trimis un ultimatum responsabililor cu programul COVAX, menit să asigure un acces echitabil și pentru țările mai sărace la vaccinurile împotriva Covid-19. Maduro acuză că a plătit 120 de milioane de dolari și că nu a primit nicio doză de vaccin.

„Sistemul COVAX a eşuat. Noi ne-am făcut treaba. A trebuit să ne dăm peste cap, să facem magie pentru a debloca fondurile îngheţate”, a declarat Maduro la televiziunea naţională, precizând că ţara sa a plătit 120 milioane de dolari sistemului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii fără să primească nimic.

„Am dat instrucţiuni precise, astfel încât să acţionăm săptămâna aceasta şi lansăm un ultimatum sistemului Covax: fie ne trimiteţi vaccinurile, fie ne daţi banii înapoi”, a adăugat el. „Dacă ni se vor înapoia banii, ştim de unde să cumpărăm vaccinuri. Am discutat deja cu instituţii internaţionale. Destul cu înşelătoria!”, a mai spus Maduro, conform Agerpres.

O controversă durează de mai multe luni în jurul vaccinurilor pe care Venezuela susţine că le-a cumpărat prin programul COVAX – potrivit precedentelor declaraţii ale lui Nicolas Maduro, SUA au blocat 10 milioane de dolari, ultima plată făcută de ţara sa pentru a putea beneficia de vaccinurile Covax, din cauza sancţiunilor americane luate împotriva Venezuelei cu scopul de a-l îndepărta de la putere.

SUA îl consideră pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei. De trei ani, Washington-ul şi-a intensificat presiunea diplomatică şi sancţiunile economice pentru îndepărtarea lui Maduro de la putere, dar fără rezultat până în prezent.

Într-un context al penuriei de vaccinuri, Venezuela, care îşi stabilise ca obiectiv vaccinarea a 70% din cele 30 milioane de locuitori înainte de încheierea anului 2021, a administrat din februarie vaccinul rusesc Sputnik V şi serul chinez Sinopharm.

La începutul lunii iulie, autoritățile de la Caracas au lansat o campanie de vaccinare cu vaccinul candidat Abdala. La sfârşitul lunii iunie, guvernul venezuelean a anunţat semnarea unui „contract pentru furnizarea” a 12 milioane de doze de vaccin cubanez care, potrivit laboratorului care l-a dezvoltat, are o eficienţă de 92%.

Venezuela înregistrează o creştere puternică a numărului de infectări de la sfârşitul lunii, cu 275.000 de cazuri, între care peste 3.200 de decese, potrivit cifrelor oficiale, bilanţ pus însă la îndoială de opoziţie.

Editor : Adrian Dumitru

[ad_2]

Citește mai mult..