„Toată lumea e de acord, dar nu facem niciun pas înainte”. Ce spune despre criticile UDMR

[ad_1]

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni, la Digi FM, că este de părere că partenerii de coaliție din UDMR ar trebui să fie de acord cu desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), având în vedere că și USR PLUS a salutat decizia ministrului Mediului, Tanczos Barna, de a semna scrisoarea prin care România se opune planului european pentru protejarea pădurilor.

Marți are loc o nouă ședință a coaliției în care vor fi discutate variante noi pentru o decizie finală în privința Secției Speciale. Dacă niciuna dintre variante nu va deveni realitate, discuțiile vor continua până când se va ajunge la un compromis, a afirmat Dan Barna.

„Dincolo de epitete de televizor, au avut loc discuții în această săptămână la Ministerul Justiției, împreună cu colegii din coaliție. Mâine (marți, n.r.) vom avea o nouă ședință în care vom încerca să vedem dacă putem ajunge la un compromis prin care preocupările fiecăruia dintre parteneri să-și găsească materializarea și să încheiem acest subiect pe marginea căruia, în mod foarte bizar, toată lumea e de acord, dar nu facem niciun pas înainte – mă refer la desființarea SIIJ. Am mai propus niște variante, vom vedea dacă vreuna dintre ele poate deveni realitate. Dacă nu, atunci o să continuăm discuțiile”, a precizat vicepremierul.

UDMR vrea ca dosarele de la Secția Specială să fie mutate la Parchetul General, în timp ce Ministerul Justiției vrea ca dosarele să fie anchetate de DNA.

În urmă cu câteva zile, liderul deputaților UDMR spunea că ministrul Justiției, Stelian Ion „alunecă spre stalinism”, iar vicepremierul Dan Barna „a intrat în acest delir”.

„Eu sunt un om elegant, îl susțin pe colegul meu de la Mediu în subiectul despre care tocmai am vorbit. În rest, critici de la televizor face fiecare după nivelul său de înțelegere a importanței funcționării acestei coaliții. La ce atacuri am fost eu expus de colegi în actuala coaliție, de-a lungul timpului, câteva cuvinte în plus sau în minus chiar nu fac nicio diferență”, a fost reacția lui Dan Barna, la Digi FM.

Editor : Ioana Coman

[ad_2]

Citește mai mult..