Florin Cîțu, despre consiliera care și-a dat demisia în scandalul documentului cu antetul guvernului: Și-a făcut treaba impecabil

[ad_1]

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că Mioara Costin, consiliera care și-a dat demisia în urma scandalului documentului cu antetul guvernului, şi-a îndeplinit „impecabil” atribuţiile de serviciu. Faptul că i-a acceptat demisia nu înseamnă că documentul cu antetul guvernului privind strategia de comunicare politică în campania internă din PNL este autentic, a mai comentat premierul.

Întrebat dacă faptul că a acceptat demisia Mioarei Costin este o dovadă a autenticităţii documentului, Cîţu a spus: „Nu, nu au nicio legătură aceste lucruri. Nu. Demisia este un act unilateral”.

„Eu am spus doar că acel consilier şi-a făcut treaba şi şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu impecabil în timpul cât era în serviciu. (…) Există deja o demisie. Din punctul meu de vedere subiectul este încheiat”, a adăugat Florin Cîţu, după ce a participat la Comitetul de coordonare la PNL Bucureşti, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă Mioara Costin se va regăsi în echipa sa de comunicare, într-o altă zonă, premierul a răspuns: „În acest moment, nu”.

Joi, Mioara Costin a fost eliberată, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, înterbat despre un document cu antetul Guvernului în care colaboratorii săi transmit „linii de comunicare” privind campania internă din PNL, că el nu a văzut un astfel de document și că cei care spun că eu un document adevărat „trebuie să aducă și probe”. Anterior, Ludovic Orban a cerut demiterea colaboratorilor din Guvern care au redactat și au transmis documentul.

Editor : B.P.

[ad_2]

Citește mai mult..