Bursa de valori de la Amsterdam ajunge cea mai importantă din Europa după ce a devansat-o pe cea de la Londra



Bursa de valori de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra în iulie şi august. Devine astfel cel mai important centru european de tranzacţionare a acţiunilor, în contextul în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar, transmite Bloomberg.

Potrivit cifrelor comunicate de platforma Cboe Europe, care operează în ambele oraşe, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la bursa de la Amsterdam a fost de 8,23 miliarde de euro în august, faţă de 7,63 miliarde de euro la bursa de la Londra. În iulie, nivel a fost de 8,86 miliarde de euro la Amsterdam şi 8,67 miliarde de euro la Londra.

În ianuarie, Bursa de la Amsterdam a devansat-o pentru prima dată pe cea de la Londra, un indiciu important al modului în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană afectează centrul financiar londonez.

Comparativ, în 2019, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la Londra a fost de 17,5 miliarde de euro, pe locul al doilea fiind bursa de la Frankfurt cu 5,9 miliarde de euro pe zi iar bursa de la Amsterdam a fost abia pe locul şase, cu tranzacţii de 2,6 miliarde de euro zilnic.

Britanicul Jonathan Hill, fostul comisar european pentru servicii financiare, stabilitate financiară şi pieţe de capital, a apreciat că este mai bine pentru City of London să se concentreze pentru a face Marea Britanie competitivă pe plan global în domeniul financiar: „Cel mai rău lucru pe care îl putem face este să nu luăm măsuri şi să sperăm că europenii vor veni să ne salveze”. 



Citește mai mult..