Cel puţin 14 persoane din aceeași familie au fost ucise de trăsnete care au lovit două case învecinate în Pakistan



Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite de trăsnete care s-au abătut asupra munţilor din nordul Pakistanului, au informat duminică autorităţile locale, citate de AFP.

Incidentul a avut loc în districtul Torghar, din provincia Khyber Pakhtunkhwa, afectată de miercuri de ploi torenţiale ale musonului şi de alunecări de teren.

„Cel puţin 14 persoane din aceeaşi familie au fost ucise după ce trăsnetele au lovit două case învecinate”, a declarat AFP, Kamran Bangash, purtătorul de cuvânt al provinciei.

Cinci copii şi patru femei se numără printre persoanele decedate, a precizat el.

Musonul, care a făcut ravagii între iunie şi septembrie, este esenţial pentru irigarea culturilor şi umplerii rezervoarelor cu apă pe continentul indian, potrivit Agerpres.

Dar în fiecare an, precipitaţiile violente provoacă victime omeneşti şi pagube materiale.

În 2019, 18 persoane au fost ucise de trăsnete la Thar, o regiune izolată din sudul Pakistanului.

Editor : Liviu Cojan



Citește mai mult..