Andreea Cosor, studentă și voluntar pe secție ATI COVID-19: Păstrând respectul pentru medicină, păstrăm și respectul pentru viață

[ad_1]

Andreea Cosor este studentă în anul IV la Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF ,,Carol Davila” București și aproape 3 luni a fost voluntar la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pe secția A.T.I. COVID-19. Am discutat cu Andreea despre cum este perceput respectul în medicină și nu numai, despre relația medic-pacient, dar și despre experiența sa ca voluntar într-un spital COVID-19. “Când vine vorba de respectul câștigat, îmi vin în minte 3 valori în care îmi pun toată credința: munca cinstită, bunătatea și curajul”, ne-a mărturisit Andreea.

Ce înseamnă respectul pentru tine?

Andreea Cosor: Din punctul meu de vedere, există două forme de respect: respectul pe care îl acordăm și pe care îl primim toți în egală măsură, indiferent de vârstă sau alte criterii sociale și respectul pe care îl câștigăm în urma acțiunilor noastre, a ideilor și a opiniilor pe care ni le exprimăm. Încă din copilărie suntem învățați ce înseamnă respectul și cum să ne comportăm în diverse situații.

Cei mai mulți am fost îndrumați că este respectuos să salutăm când intrăm într-o încăpere, să mulțumim atunci când primim ceva sau suntem ajutați, să îi ascultăm pe cei din jur atunci când vorbesc sau să nu jignim doar de dragul de a ne impune. Educația reprezintă temelia respectului atât pentru sine, cât și pentru ceilalți, educație primită din primii ani de viață din familie, ulterior modelată de școală și în cele din urmă șlefuită de experiențele cu care avem de a face. Fiecare persoană are o poveste din care putem sustrage o lecție demnă de tot respectul.

Când vine vorba de respectul câștigat îmi vin în minte 3 valori în care îmi pun toată credința: munca cinstită, bunătatea și curajul. În ochii mei, orice om care desfășoară o muncă cinstită, indiferent de domeniul în care lucrează, care reușește să își păstreze bunătatea într-o lume care te îndeamnă spre a fi cea mai crudă versiune a ta și care are curajul de să-și depășească limitele zilnic pentru a fi împlinit va avea veșnic un respect imens din partea mea.

Crezi că medicii sunt respectați în România? Dar pacienții?

Andreea Cosor: Cu tot regretul, trebuie să afirm că există foarte puțin respect atât din partea medicilor, cât și din partea pacienților. Sunt din ce în ce mai puține cazurile în care se mai păstrează urmele minime de respect precum vorbitul politicos sau evitarea țipetelor sau a jignirilor. Pe de o parte, mulți pacienți îi tratează pe medici ca pe niște servitori, nu ca pe niște oameni care se află la muncă și a căror meserie este într-adevăr de a-i ajuta, de a-i vindeca, de a le face bine, dar toate aceste lucruri nu îi scutește de la a se comporta cuviincios față de medici. Pacienții uită de multe ori că și medicii sunt oameni la rândul lor, iar fără ajutorul acestora suferința lor ar putea continua.

Pe de altă parte, unii medici îi tratează cu multă superioritate și cu un limbaj superficial pe pacienți, din ceea ce am observat atât în calitate de pacient, cât și de observator la consultații. Această atitudine provine din imaginea pe care ne-a creat-o societatea, studenților la medicină și medicilor. Suntem priviți ca elita societății, idolatrizați de multe ori, admirați prin cantitatea mare de informații pe care o deținem și de tot efortul pe care îl depunem. Astfel, medicul și viitorul medic se află în căutarea echilibrului între modestie și vanitate, căderea într-o extremă fiind frecventă și dăunătoare pentru sănătatea lui mintală și pentru atitudinea față de pacient.

De ce crezi că este important respectul în medicină?

Andreea Cosor: Medicina fără îndoială are noblețea ei ca orice altă meserie, de altfel. Se remarcă prin îngrijirea celei mai de preț valori pe care o avem, sănătatea. Respectul în medicină e la fel de important ca toată pregătirea teoretică și practică pe care un medic o deține. Toate aceste cunoștințe, toată cercetarea, toate proiectele și toate lucrările sunt nule dacă ne comportăm față de propria persoană, față de colegi și față de pacienți într-un mod înjositor. Nicio activitate nu se poate desfășura într-un mod corespunzător dacă nu există respect, cu atât mai puțin în medicină. Capacitatea de organizare, ordinea și franchețea sunt doar câteva dintre caracteristicile care denotă respectul pentru medicină.

În medicină, grija pentru viață este o prioritate, păstrând respectul pentru medicină, păstrăm astfel și respectul pentru viață.

Cum poți arăta ca medic respectul pentru pacienți?

Andreea Cosor: Este mult mai simplu decât își poate imagina oricine. Comportă-te exact cum ți-ai dori să fii tratat la rândul tău. Deviza aceasta valabilă în viața de zi cu zi poate fi aplicată la fel de bine când ne referim la respectul medicului pentru pacienți. În calitate de medic te poți pune în locul pacientului și să încerci să răspunzi la câteva întrebări: cum îmi doresc să mi se adreseze medicul?; care ar fi cea mai potrivită atitudine a medicului?; câte detalii îmi doresc să primesc?; tonul vocii și ritmul limbajului sunt corespunzătoare?; cât de multă atenție vreau din partea medicului? Un schimb de roluri pe care actualul sau viitorul medic și-l poate crea în minte și care îl va ajuta să-și creioneze imaginea aproape ideală în fața pacienților săi. Respectul medicului pentru pacient se poate manifesta prin anumite calități și atitudini esențiale, precum punctualitatea, răbdarea, atenția, ascultarea activă, evitarea ridiculizării sau răspunsul prompt când ajutorul este cerut.

Putem crește încrederea pacienților în medicină și în actul medical?

Andreea Cosor: Trăim niște vremuri în care încrederea în orice și în oricine este câștigată foarte anevoios, domeniul medical fiind în acest caz unul dintre cele mai grav afectate de această îndoială pe care o au oamenii. Sunt scoase la înaintare foarte multe exemple negative, iar în tot acest timp cele pozitive rămân într-un con de umbră. Părerile sunt foarte împărțite când vine vorba de un anumit medic sau o procedură specifică, pacienții aflându-se în fața luării unei decizii bazate de cele mai multe ori pe niște vorbe nefondate sau pe niște întâmplări prezentate într-un mod subiectiv. Schimbarea acestei neîncrederi pe care pacienții o au în sistemul medical trebuie să pornească de la viitorii și actualii angajați ai sistemului, prin atitudine, modul în care îi tratează, implicarea sporită în îngrijirea lor și un aspect foarte important, evitarea sub orice formă a criticării unui alt coleg pentru acțiunile sale. În calitate de colegi, trebuie să ne apărăm sau cel puțin să nu stricăm cu bună știință imaginea celuilalt.

De asemenea, toți avem acces la mai multe informații cu ajutorul internetului. Astfel, medicii au posibilitatea de a promova sănătatea și de a explica pacienților în termeni cât mai simpli anumite boli, proceduri sau obiceiuri benefice tuturor, comunicarea fiind facilitată prin intermediul diverselor rețele de socializare.

Cum te-a schimbat experiența de voluntariat în spitalele COVID ca persoană și ca viitor medic?

Andreea Cosor: Pe lângă încrederea, curajul, maturitatea și stăpânirea de sine pe care le-am dobândit în urma voluntariatului, pot spune că această experiență m-a marcat atât într-un mod pozitiv, cât și negativ. De fiecare dată când intram pe secția A.T.I. Covid încercam pe cât posibil să-mi duc la bun sfârșit sarcinile, învățam din greșeli pentru a nu le mai repeta, îmi îmbunătățeam tehnica pe zi ce trece, comunicam foarte mult cu pacienții și mă asigurăm că ceilalți colegi sunt în siguranță. Toată această acțiune îmi ținea mintea ocupată și uitam că ne aflam totuși într-un context pandemic, că mă supuneam unui risc și că în jurul meu mureau oameni. Sunt convinsă că niciun om care a lucrat acolo nu poate afirma că a fost o experiență trecătoare.

Lucrând într-o secție Covid, am avut parte atât de respect, cât și de momente tensionate în care pacienții uitau că noi suntem acolo pentru a-i ajuta, pentru a le face un bine, chiar dacă acele condiții impuse erau greu de acceptat, precum lipsa vizitelor aparținătorilor. Siguranța și confortul pacientului sunt în continuare puse pe primul loc, comunicarea cu acesta pe cât se poate de rapidă și eficientă și un fapt special de care trebuie ținut cont mai ales la pacienții Covid este menținerea echilibrului psihic și emoțional. A fost și este în continuare pusă foarte multă presiune pe cadrele medicale, atât din interiorul, cât și din exteriorul spitalului, acestea ajung la o epuizare fantastică la care am fost martoră, fiind așadar o lipsă de respect la adresa acestora. Trebuie înțeles faptul că aceștia își dau toată silința pentru binele pacienților, cu ajutorul unor resurse limitate și în niște condiții de lucru nu tocmai prielnice. Așadar, consider că o mai mare susținere a tuturor cadrelor medicale ar fi bine-venită, ca dovadă de respect, iar criticile și acuzațiile nefondate nu sunt benefice în aceste moment.

***

Articolul face parte din demersul RoMâine.

Platforma de sănătate RoMâine este locul în care românii au ocazia să își aducă aminte și să exerseze cele mai importante valori umane, precum Respectul, Empatia, Încrederea, Speranța sau Grija. Este o școală națională de clădit în viitor în care Sistemul Medical MedLife, furnizorul național de sănătate al României, aduce împreună personalități de renume și oameni de rând, pentru a găsi soluții să facem România bine.

[ad_2]

Citește mai mult..