Lucian Bode: Suntem determinaţi să mergem la Cotroceni cu propunerea Florin Cîţu premier


Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, susține că liberalii sunt determinaţi să meargă la consultările de la Palatul Cotroceni, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, cu propunerea ca Florin Cîţu să fie din nou premier.

„Vom merge la Cotroceni, aşa cum a anunţat preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la consultări. PNL are o decizie foarte clară: Biroul Executiv propune Biroului Naţional ca preşedintele PNL, Florin Cîţu, să fie propunerea noastră de prim-ministru şi nu avem alte variante pe care unii le lansează. Suntem determinaţi să mergem cu această propunere la Cotroceni”, a declarat Lucian Bode, marți seara,  la Antena 3, scrie Agerpres. 

El a susţinut că este anormal ca partidele care au votat moţiunea de cenzură să nu vină cu o soluţie.

„Am asistat la o demolare a Guvernului, la dărmarea Guvernului de către o coaliţie PSD – AUR susţinută de USR fără a veni cu nimic în schimb, fără a propune nicio soluţie care să fie absolut sustenabilă. (…) Este anormal să demolezi un Guvern, să dai jos un Guvern în momentul în care tu nu ai nicio soluţie după. Astăzi, PSD nu vrea cu PNL, nu vrea cu USR, nu vrea cu AUR, vrea ceea ce este imposibil – un Guvern de tranziţie şi alegeri anticipate. AUR nu ştie ce vrea, USR nu vrea cu AUR, USR nu vrea cu PSD, USR ar vrea cu noi, dar să ne stabilească ei cine este candidatul în funcţia de prim-ministru. În consecinţă, astăzi, PNL, aşa cum a făcut şi ieri şi cum va face şi mâine, este foarte hotărât şi determinat să guverneze, chiar dacă de astăzi vom avea puteri limitate, nu vom putea emite ordonanţe de urgenţă, nu vom putea veni cu politici noi. (…) Mâine vom avea şedinţă de Guvern. PNL guvernează”, a afirmat Lucian Bode.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că va convoca săptămâna viitoare partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului Cîţu a fost adoptată de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Editor : A.A.



Citește mai mult..