Sătui de gropi, oamenii au scris „Rușine” pe DN75. În loc să-l repare, drumarii au încercat să acopere mesajul cu vopsea

[ad_1]

Drumul național care traversează munții Apuseni, DN75, a fost botezat de localnici „Drumul Rușinii”, în semn de protest. De 30 de ani, șoseaua este un pericol pentru toți cei care o folosesc. Nu a fost niciodată modernizată, ci doar cârpită pe ici colo. 

Drumul național 75, care străbate Munții Apuseni de la Est la Vest este plin de gropi și denivelări, iar șoferii sunt nevoiți să facă slalom printre ele.

Sătui de situația neschimbată de mai bine de 30 de ani, localnicii din Țara Moților au ajuns la capătul răbdărilor. Au scris mare cu alb și cu litere de tipar cuvântul „Rușine” pe ambele sensuri de mers ale drumului național 75.

La nici o zi scrisul a fost acoperit cu vopsea de culoare mai închisă. Dar mesajul tot este descifrabil. Drumul a fost construit în 1980 și de atunci reparațiile s-au făcut doar de mântuială.

Alin Jucan, primarul comunei Ocoliș: „Din 92, 93, de când făceam naveta la Cluj și eram student, tot așa așteptăm să se repare drumul ăsta. E un drum vital pentru Munții Apuseni, face legătura între Cluj, Mureș și tot ce înseamnă partea de Brașov. Efectiv, turiștii ne ocolesc pentru că nu au infrastructură să poată să vină normal și firesc la nivelul anului în care suntem”.  

Oamenii din satele de pe Valea Arieșului au semnat petiții și au făcut nenumărate proteste, dar fără niciun rezultat. Ei critică faptul că pentru acest drum nu este niciun proiect pentru reparații, deși au fost făcute numeroase promisiuni. Primarii din zonă s-au oferit să facă ei un proiect comun pentru reabilitarea drumului, dar legislația nu le permite.

Alin Jucan, primar comuna Ocoliș: „Din păcate nu știm foarte multe, am înțeles că s-au alocat ceva bani anul ăsta pentru a se începe pe loturi efectiv asfaltarea, o asfaltare sumară, nu o reabilitare corectă”.  

Șefii de la drumuri confirmă spusele primarului. Drumul „Rușinii” va fi din nou cârpit, nicidecum modernizat complet. Lotul 1 este gata, iar lotul 2 și 3 se află în proces de frezare și asfaltare, spun autoritățile. Pentru lotul 4 urmează atribuirea contractului și abia apoi vor începe lucrările.

DN75 străbate județele Cluj și Alba și are o lungime de 65 de kilometri.

Situația lucrărilor pe DN75- Pe lotul 1 (85km+000 – 101+595) au fost finalizate reparațiile
– Pe lotul 2 (101km+595 – 119km+303 ) se lucrează
– Pe lotul 3 (119km+303 – 135) se lucrează
– Pe lotul 4 (135km+000 – 149+783) urmează atribuirea contractului
Sursă: CNAIR, pentru Digi24

Foto: alba24.ro

Editor : Georgiana Marina

[ad_2]

Citește mai mult..