Corespondență Digi24 din Ucraina. O noapte apăsătoare la Odesa, cu „arici” ridicați pe străzi în așteptarea invadatorilor

[ad_1]

Corespondență specială de la trimisul Digi24 la Odesa, Alexandru Rotaru:

Odesa ar putea fi următoarea țintă a lui Vladimir Putin. Avertismentul a venit duminică dimineață de la președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că va fi o crimă de război și o crimă istorică. Nu este chiar o surpriză. Oamenii din Odesa se așteaptă la un atac de mai mult timp, dar cu toate astea, după declarația lui Zelenski gara din Odesa s-a umplut de oameni.

gara odesa profimedia-0666626390
Scene dureroase de despărțire în gara din Odesa Foto: Profimedia Images

A fost suplimentat numărul de garnituri spre vestul Ucrainei. Toate liniile erau pline cu așa-numitele „trenuri ale vieții”, iar oamenilor li s-a dat voie să urce fără bilet. Au plecat în număr mult mai mare decât în zilele precedente, în special femei și copii.

tren odesa despartire profimedia-0666626793
„Trenurile vieții” pleacă din gara Odesa Foto: Profimedia Images

În paralel, pe străzile din Ucraina s-au înmulțit militarii.

Duminică seara, atmosfera era parcă mai apăsătoare ca niciodată.

Am ieșit în afara locului unde suntem cazați ca să facem transmisiunea în direct. Pe stradă, țipenie, dar chiar în spatele meu, la câțiva metri, erau militari ucraineni. Erau la un punct de verificare unde ridicaseră ceea ce în limbaj popular se numește „arici” , niște baraje, niște construcții din bare metalice menite să împiedice înaintarea tancurilor rusești. Cu patru ore în urmă, acest punct de control nu exista. La fel s-a întâmplat duminică pe toate străzile din Odesa.

Am discutat cu militarii pentru a-i convinge să ne lase să facem relatarea. Au acceptat cu jumătate de gură. Puteam fi întrerupți în orice moment, pentru că există o interdicție de circulație în oraș care intră în vigoare de la ora 19:00. Singurele mașini care ar mai putea circula prin oraș sunt cele ale forțelor speciale și cele ale Ministerului Apărării, pentru a veghea asupra unei posibile tentative de provocare.

Este foarte posibil ca lucrurile să înceapă aici de la așa-numiții sabotori sau diversioniști ruși, care încă mai sunt în oraș, ne-au spus militarii cu care am vorbit. Odesa, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, este un oraș cu o populație de un milion de locuitori și este foarte greu să garantezi pentru fiecare locuitor în parte.

Astăzi, după anunțul lui Volodimir Zelenski, am putut vedea cu propriii ochi cum se înăspresc măsurile în Odesa, cum se înmulțește prezența militarilor pe stradă și cum apar tot mai mulți „arici” în oraș, pe măsură ce trecea timpul. Și tensiunea a crescut proporțional. La hotel, ni s-a spus clar că dacă nu ajungem până la ora 19:00 nu vom mai fi primiți.

Sunt informații că în această seară au ieșit forțele speciale pe străzi. Sunt cunoscute aceste forțe pentru intransigența lor. Dacă un civil nu reușește să se legitimeze în timp util sau să prezinte documente care să-i justifice prezența pe străzi își riscă viața.

Citiți și: Corespondență Digi24 din Ucraina: Toată lumea se așteaptă ca Odesa să fie următorul oraș bombardat. Sirenele sună și de două ori pe oră

Corespondență Digi24 din Ucraina: Sirenele sună din ce în ce mai des. Nu se știe care va fi momentul în care vor prevesti o tragedie

Corespondență Digi24 din Ucraina: La Odesa, tensiunea plutește în aer. Când ne-am cazat, am fost rugați să dormim îmbrăcați

Corespondență Digi24 din Ucraina. Haos și durere în gara din Odessa. Sute de oameni încearcă să urce în trenuri și să fugă din oraș

Corespondență specială din Ucraina. Copiii spun că nu mai pot merge, mamele îi îndeamnă: Încă puțin și ajungem unde nu mai cad bombe

 

[ad_2]

Citește mai mult..