Farul Constanța – FC Voluntari, Live Video, ora 17:30, Digi Sport 1. Duel pentru locul 4 în play-off-ul Ligii 1



  • Liga 1: FC Argeș – CFR Cluj, sâmbătă, 20:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: Farul – FC Voluntari, sâmbătă, 17:30, Digi Sport 1

Farul Constanța – FC Voluntari, Live Video, ora 17:30, Digi Sport 1. Constănțenii pot urca pe locul 4 în play-off-ul Ligii 1

Formația pregătită de Gică Hagi vine după trei eșecuri la rând în Liga 1 și ocupă locul 5 în play-off. Constănțenii au cinci înfrângeri, un egal și o victorie în cele șapte meciuri disputate de la terminarea sezonului regulat. Cu 28 de puncte acumulate, Farul are șansa de a urca o poziție în ierarhie dacă înving în duelul de astăzi.

  • În ultimele două partide din acest sezon, Farul Constanța mai are de jucat cu FC Argeș (acasă) și Universitatea Craiova (deplasare)

„Întâlnim o echipă care se apără foarte bine, e disciplinată, puternică și are un contraatac foarte bun. Este periculoasă de asemenea la fazele fixe. Sperăm să repetăm ultimul meci acasă cu ei (n. r. 3-0 pentru Farul, în luna februarie a acestui an), în care am făcut ce trebuia din toate punctele de vedere: am construit bine, mingea a circulat foarte bine, am combinat și am atacat.

A fost o partidă reușită a noastră, am câștigat și am marcat de trei ori. Le-am spus și jucătorilor, trebuie să facem un meci la fel de bun, complet, și să înscriem, că în ultima perioadă nu am făcut-o. Luptăm pentru cele trei puncte în fiecare dintre cele trei meciuri care au mai rămas de jucat”, a declarat Gheorghe Hagi, la conferința de presă.

Farul Constanța – FC Voluntari, Live Video, ora 17:30, Digi Sport 1. Duel pentru locul 4 în play-off-ul Ligii 1

De cealaltă parte, FC Voluntari nu a mai câștigat de patru meciuri în Liga 1. Elevii lui Liviu Ciobotariu sunt pe locul patru în clasament și au 30 de puncte acumulate.

  • În ultimele meciuri din acest play-off, ilfovenii mai au de jucat cu FCSB (acasă) și FC Argeș (deplasare)

Farul Constanța și FC Voluntari s-au mai întâlnit de trei ori în acest sezon. Constănțenii au reușit să câștige o singură dată, scor 3-0, în timp ce ilfovenii s-au impus în două rânduri, scor 1-0 și 1-0.

Etichete: play-off liga 1 , etapa 8 , farul constanta fc voluntari


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din



Citește mai mult..