O mașină a intrat în mulțime, în centrul Berlinului: cel puțin 1 mort și mai mulți răniți
[ad_1]
Cel puțin o persoană și mai multe au fost rănite după ce un vehicul a intrat în mulțime, în centrul Berlinului, a anunțat poliția germană.
Un bărbat despre care se presupune că ar fi șoferul vehiculului a fost reținut, potrivit Sky News, care citează presa germană.
Nu este clar dacă incidentul este rezultatul unui accident de circulație sau dacă șoferul a intrat intenționat în mulțime, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Berlin, Martin Dams.
Bărbatul conducea o mașină Renault, de mici dimensiuni, spune ziarul german Bild, care mai precizează că în urma incidentului 8 persoane ar fi fost rănite.
Relatările de la fața locului spun că vehiculul, care era condus cu viteză mare, a virat de pe stradă și a urcat pe trotuar, după care a intrat în vitrina unui magazin. Fotografiile care circulă pe rețelele sociale arată un Renault Clio argintiu intrat dintr-un magazin de cosmetice.
Potrivit BBC, cel puțin 60 de angajați de la serviciile de urgență s-au deplasat la fața locului.
Actorul John Barrowman, care se afla în apropiere, a postat pe Twitter un mesaj legat de incident. „Prezența poliției este incredibilă… Sunt elicoptere care vin pentru a transporta victimele”.
Incidentul a avut loc în apropierea locului în carre a avut loc un atac soldat cu 11 morţi şi zeci de răniţi în 19 decembrie 2016. Atunci, un solicitant de azil din Tunisia, Anis Amri, respins de autorităţi, a furat o camionetă, l-a ucis pe şofer, apoi a intrat cu autovehiculul într-o piaţă aglomerată de Crăciun.
Editor : D.C.
[ad_2]
Citește mai mult..