De ce s-a prăbușit podul din județul Neamț? Au fost deschise două dosare penale. Localnici: „A fost făcut pentru campania electorală”

[ad_1]

După prăbușirea podului peste Siret de la Luțca, eveniment care se putea solda cu o tragedie de proporții, apar întrebări esențiale: cine se face vinovat de calitatea slabă a lucrării, dar și de faptul că a fost redeschisă circulația pe pod fără să fie făcută recepția lucrărilor? Serviciul de investigare a criminalității economice din cadrul IPJ Neamț cercetează un posibil abuz în serviciu, iar un alt dosar penal a fost deschis pentru vătămare corporală din culpă.

8 milioane de lei, bani publici, s-au cheltuit pentru reabilitarea acestui pod care după doar jumătate de an s-a prăbușit în timp ce era traversat de mașini. S-a întâmplat joi, în județul Neamț. Cei doi șoferi aflați pe pod în momentul incidentului au scăpat cu răni ușoare, însă o turmă de 20 de oi și-a găsit sfârșitul sub construcția distrusă. Podul peste Siret se află sub administarea Consiliului Județean Neamț, condus de social-democratul Ionel Arsene. A fost modernizat și dat în folosință în noiembrie anul trecut, fără ca lucrările să fie finalizate. 

„A început să bubuie, de 4 ori a bubuit. Foarte tare s-a auzit zgomotul. Extraordinar de puternic. Am zis că poate-i un avion, vreo bombă ceva”, a povestit un localnic.

Ce povestește unul dintre șoferii care se aflau pe pod

Un camion încărcat cu nisip și o autoutilitară traversau podul în momentul în care aceasta s-a prăbușit. Unul dintre șoferi a rămas blocat în vehiculul avariat. Celălalt a scăpat și a apucat să ceară ajutor.

– Eram acolo sus și deodată a venit la vale și mi-am dat seama că se rupe podul, a povestit acesta.

– Cum ați reactionat?

– Ce să fac?! Am ieșit din mașină. Și l-am ajutat pe celălalt șofer să iasă.

– El este rănit?

– Are o rană la urechea stângă.

– Dvs. sunteți bine?

– Doar așa, julituri mici, dar în rest sunt ok, le-a spus reporterilor șoferul de pe autoutilitară.

Șoferul pe care l-a ajutat să iasă din camion are 56 de ani și a fost dus la spital de echipajele medicale sosite la locul evenimentului.

Podul s-a prăbușit peste o turmă de 20 de oi. Oficilitățile spun că nu au mai existat alte victime.

„Am solicitat totuși prezența echipelor de la Bacău și Neamț pentru a cerceta mai multe locuri, ca sa nu avem alte surprize”, a declarat Adrian Niță, prefectul județului Neamț.

O reabilitare de 8,3 milioane de lei

Podul a fost dat în folosință în luna noiembrie a anului trecut, după un amplu proces de reabilitare. Costul total al lucrărilor se ridică la 8,3 milioane lei. Autoritățile locale nu își explică cum a fost posibil un asemenea accident.

„S-au făcut teste de greutate până s-a dat drumul la pod, până s-a deschis circulației publice au fost făcute niște teste de greutate. Au fost urcate pe pod 8 autocamioane, 8 x 4 …cu timpi de așteptare, cum se face, normal. Nu s-a întâmplat nimic!”, spune Gheorghe Iacob, primarul comunei Sagna din județul Neamț.

Patronul firmei care a făcut lucrările de reabilitare susține că a respectat proiectul în totalitate.

„Nu s-a umblat la structura de rezistență, aproximativ 99% deloc. Am făcut numai un fel de modernizare și reabilitare a podului, inclusiv tencuieli la grinzi, placa de pe pod s-a făcut nouă și s-au făcut restul modernizări, dar fără a umbla la structura de rezistență a podului”, a declarat pentru Digi24 Romică Rotaru, patronul firmei care a făcut lucrările.

Fiul constructorului, fostul deputat PSD Alexandru Rotaru, inginer de profesie, susține că a fost întărită structura podului. În spațiul public au circulat informații că ar fi fost turnat asfalt nou peste asfaltul vechi și aceasta a dus la îngreunarea podului.

„Nu, nu, nu. Deci, podul a fost făcut, modernizat conform proiectului, s-a turnat o placă de suprabetonare și un strat de asfalt deasupra, a fost întărită structura cu niște lamele de carbon, în fine, e o procedură complexă, dar proiectul a fost respectat sută la sută, în totalitate”, a precizat Alexandru Rotaru pentru Digi24.

Ce ar fi putut cauza prăbușirea podului de la Luțca

Specialiștii spun că sunt necesare investigații amănunțite pentru stabilirea cauzelor care au dus la prăbușirea podului. „Nu s-a rupt numai suprastructura, s-au rupt și elementele de susținere, pilonii. Am văzut ca ruperea s-a produs sub trafic. Mai poate fi o cauză, și anume vibrațiile, amplitudinile excesive ale vibrațiilor, care să fi condus, de asemenea, la ruperea hobanelor mai întâi și apoi a structurii, la căderea suprastructurii”, a explicat conf. dr. ing. Ionuț Răcănel, de la Universitatea Tehnică de Construcții București.

În mod evident, acolo s-au făcut greșeli. Reabilitarea a fost făcută în urmă cu câteva luni. Cred că ancheta va scoate în evidență fiecare vinovat pentru acest accident care putea să se transforme într-o tragedie”, a spus la Digi24 ministrul transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu. „Se fac expertize și este o echipă de recepție, se fac teste, care sunt conform normativelor, care sunt date de lege până la urmă și care trebuie să fie respectate, deci aici lucrurile sunt clare, date de normative, și nu poți să înflorești”, a explicat vicepremierul.

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării au transmis că obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. „Lucrările la acest pod nu sunt finalizate și recepționate, așadar, obiectivul nu putea fi dat în folosință”, a comunicat ministerul condus de Cseke Attila.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a precizat într-o postare pe Facebook că recepția nu a fost finalizată de către instituția pe care o conduce, iar podul se află încă în administrarea constructorului.

Cronologia unor promisiuni prăbușite. Ionel Arsene și declarațiile despre podul de la Luțca

Justificările de acum ale președintelui Consiliului Județean Neamț nu seamănă deloc însă cu discursul său din noiembrie anul trecut. „Fapte, nu vorbe!” spunea atunci Ionel Arsene anunțând că se deschide circulația rutieră pe podul de la Luțca. Șeful CJ Neamț garanta personal că podul a trecut testul de rezistență și timp de zeci de ani nu va mai avea probleme.

Pe 13 noiembrie 2021 președintele Consiliului Județean Neamț se lăuda pe Facebook că podul care s-a prăbușit se deschide traficului rutier. Ionel Arsene îi asigura pe nemțeni că zeci de ani podul nu va prezenta vreo problemă.

„FAPTE, NU VORBE! Podul de la Luțca se deschide traficului rutier astă seară! Podul de la Luțca, unul dintre cele mai mari poduri hobanate din țară, lung de 216 metri, se redeschide pentru participanții la trafic începând din seara aceasta. Zilele trecute s-a făcut testul de rezistență pe pod și avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone. Primăvara trecută podul a intrat în reparații capitale, pentru că nu a fost modernizat niciodată de când a fost construit, adică de mai bine de 50 de ani, și nu mai prezenta siguranță în exploatare. Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic!”, promitea Ionel Arsene.

Semnarea ordinului de începere a lucrărilor de peste Siret s-a făcut în martie 2020. Atunci, proiectantul promitea o soluție nouă pentru podul care nu fusese niciodată reabilitat până atunci.

„Vom folosi fibră de carbon pentru consolidare. O soluție nou-nouță. Nu armătură, beton. Se completează cu beton special și pe partea exterioară se aplică această fibră de carbon care e cu rezistență. Să nu îngreunăm mai mult decât e nevoie”, explica proiectantul.

„Să faceți o lucrare bună, așa cum e în contract. De lucrarea dumneavoastră depind toți locuitorii din zona asta a judetului”, îi sfătuia pe constructori președintele CJ Neamț.

În octombrie 2020, podul primea din nou „musafiri” de la județ. Momentul a fost marcat și pe rețelele sociale.

„Suntem din nou la podul de la Luțca, unde Consiliul Județean face cea mai mare investiție pe podurile de pe drumurile județene. Este un pod hobanat de 216 m, investitie extrem de complexă. Voi inspecta cel puțin la fiecare două săptămâni, vreau ca constructorul să respecte termenul și lucrarea să fie executată în conditți bune”, anunța Ionel Arsene.

Nouă luni mai târziu, lucrările erau într-un stadiu avansat, așa că președintele Consiliului Județean Neamț anticipa și un termen de inaugurare.

„Am avut mare noroc cu un constructor foarte bun, un constructor care a lucrat susținut aici și cred că în maxim 2 luni de zile vom da în folosință acest pod, deci cu aproximativ un an mai devreme decât termenul din contract”, anunța Ionel Arsene în iulie 2021.

Abia în noiembrie 2021, însă, podul de la Luțca a fost deschis în mod oficial, cu toate că recepția lucrărilor nu a fost niciodată finalizată.

Reacțiile localnicilor: „Am venit să vedem minunea lui Arsene”

Joi, podul prăbușit din Neamț a fost ocolit de politicieni, dar vizitat de localnici. Oamenii au privit dezamăgiți lucrarea în care au fost investiți mulți bani publici. Unii s-au speriat când au văzut dezastrul, gândindu-se că oricare dintre ei ar fi putut cădea victimă. „Am venit să vedem minunea lui Arsene”, au spus alții, ironic.

„Băiatul azi a trecut pe el, încolo. La întoarcere n-a mai apucat, că era căzut deja… Părerea mea e că a fost făcut pentru campanie electorală, reparațiile mă refer. (Plecați dezamăgiți?) Dezamăgiți, parcă speriați”, spune un localnic.

„Am venit să vedem minunea lui Arsenie. E dezastru. Bine că n-a fost un autobuz cu copii, care mergeau la școală. S-au băgat milioane de euro în el. Pentru ce?”, se întreabă un bărbat mai în vârstă.

„Ne încurcare destul de tare, pentru că (acum rutele ocolitore – n.r.) trebuie făcute pe la Gădinți, Bălcescu, Roman, avem mulți kilometri de înconjurat. Cred că 1o kilometri, dacă nu și mai bine”, arată un tânăr.

„N-am putut să cred că s-a dărâmat așa. Doamne ferește, dar e dezastru, nu știu ce să zic. Bine că nu s-a întâmplat nimic cu lumea, asta e cel mai sfânt”, conchide o localnică.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..