Simona Halep, misiune complicată la Wimbledon! Posibilele adversare în drumul spre finală



  • Tenis: Jelena Ostapenko – Camila Giorgi, vineri, 15:00, Digi Sport 2

  • Media: Fotbal Club, vineri, 19:30, Digi Sport 1

Simona Halep o poate înfrunta pe Paula Badosa în „optimi” la Wimbledon

România are șapte jucătoare pe tabloul principal la Wimbledon 2022: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu.

  • Simona Halep (locul 19 WTA) o va avea ca adversară în primul tur pe Karolina Muchova din Cehia (locul 82 WTA).
  • Sorana Cîrstea (locul 32 WTA) va debuta împotriva sârboaicei Aleksandra Krunic (locul 53 WTA).
  • Gabriela Ruse (locul 55 WTA) va avea o misiune dificilă împotriva americancei Coco Gauff, a 12-a jucătoare a lumii.
  • Irina Begu (locul 43 WTA) va evolua în meciul ei de debut împotriva georgienei Ekaterine Gorgodze (locul 112 WTA).
  • Ana Bogdan (locul 109 WTA) o va înfrunta în primul tur pe ucraineanca Dayana Yastremska (locul 74 WTA).
  • Adversara Irinei Bara (locul 121 WTA) va fi franţuzoaica Chloe Paquet (locul 101 WTA).
  • Mihaela Buzărnescu (locul 126 WTA) va evolua în premieră împotriva germancei Natasja Schunk (locul 156 WTA).

Simona Halep este una dintre marile favorite la Wimbledon 2022. Constănțeanca în vârstă de 30 de ani a câștigat turneul în 2019 și a mai jucat o semifinală (2014) și două sferturi de finală (2016, 2017).

Simona Halep n-a mai jucat la Wimbledon din 2019, în condițiile în care ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. La ediția din 2021, românca era accidentată la coapsă și n-a putut să participe.

La ediția din 2022, Simona Halep a avut ghinion la tragerea la sorți, fiind pe un traseu foarte dificil către finala competiției pe iarbă.

Nu ai fost niciodată într-un safari? Nici noi, dar aducem Africa la tine, azi de la 20:10. Hai în Digi Online să vezi Un safari de neuitat, pe Digi Animal World!

În primul tur, Simona Halep o va înfrunta pe Karolina Muchova (25 de ani), fost număr 19 mondial și dublă sfertfinalistă la Wimbledon, în 2019 și 2021.

Karolina Muchova nu a jucat decât nouă meciuri în acest sezon, din cauza unor probleme medicale. Sportiva din Cehia o va înfrunta în premieră pe Simona Halep în circuit.

Simona Halep, aflată pe jumătatea de tablou a liderului mondial Iga Swiatek, poate avea adversare de top începând din „optimi” la Wimbledon. Este vorba despre iberica Paula Badosa (locul 4 WTA), sportiva cehă Karolina Pliskova (7 WTA), noua revelație a SUA, Cori Gauff (12 WTA), sau americanca Serena Williams, de șapte ori campioană la Wimbledon.

Dacă va ajunge în semifinale, Simona Halep o poate înfrunta pe Iga Swiatek (locul 1 WTA), care este neînvinsă în circuitul WTA din 16 februarie. Poloneza a câștigat șase turnee la rând (Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros).

Traseul virtual al Simonei Halep la Wimbledon 2022

  • Turul 1: Karolina Muchova
  • Turul 2: Kirsten Flipkens
  • Turul 3: Camila Giorgi
  • Optimi de finală: Paula Badosa/Petra Kvitova
  • Sferturi de finală: Karolina Pliskova/Cori Gauff/Serena Williams
  • Semifinale: Iga Swiatek
  • Finală: Anett Kontaveit/Maria Sakkari/Ons Jabeur

Iga Swiatek, marea favorită să câștige Wimbledon 2022

Potrivit caselor de pariuri, poloneza Iga Swiatek (locul 1 WTA) este marea favorită să câștige turneul de la Wimbledon, cu o cotă de 2,50.

Swiatek (21 de ani) este neînvinsă în circuitul WTA din 16 februarie. Poloneza a câștigat șase turnee la rând (Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros).

Simona Halep a fost cotată cu a patra șansă (cota 15.00), după Ons Jabeur (cota 12.00) și Cori Gauff (cota 12.00).

În viziunea specialiștilor, românca are aproximativ aceleași șanse de a ajunge în fazele finale ale turneului precum Karolina Pliskova, Paula Badosa și Anett Kontaveit.

Etichete: wimbledon , serena williams , wta , simona halep , karolina pliskova , petra kvitova , paula badosa , karolina muchova , cori gauff , iga swiatek


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din



Citește mai mult..