Criminal eliberat condiționat, la mare pe banii primăriei. Primar: Dacă refuzam, nu i se trezea o stare de nervozitate și de răzbunare?

[ad_1]

Un bărbat condamnat pentru crime în serie a mers la mare, în Eforie, pe banii primăriei, apoi s-a lăudat cu acest lucru pe o rețea de socializare. Marius Csampar este unul dintre cei mai temuţi infractori din România, cu şase crime comise în trei ani. Bărbatul avea de ispășit 99 de ani de închisoare, dar în 2020 a fost eliberat condiţionat după 22 de ani de detenţie.

Bărbatul este angajat al Administraţiei Publice din Baloteşti, cea care l-a şi trimis la mare. El a mers cu un grup de localnici, printr-un program al primăriei. Astfel, cei care s-au înscris pe listă au beneficiat de o vacanță plătită din banii statului. Edilul comunei spune, însă, că nu știa că bărbatul a fost eliberat condiționat.

Cristian Pretorian, primarul comunei Balotești: Dacă îi spuneam, domnule, tu nu ai voie”, cu toate că nu știam că s-a înscris în lista repectiva pentru a merge la mare, tu nu ai voie să mergi la mare, da? Doamnă, care era reacția lui? Nu i se trezea cumva în interior o stare de nervozitate și de răzbunare?

Marius Csampar, condamnat pentru crime: Am fost să mă relaxez, sau eu nu am voie? Că nu înțeleg. Pentru lumea care nu știe, în afară de faptul că m-am dus la mare să mă relaxez și să socializez, să mă reabilitez, că asta face parte din reabilitarea mea pe care eu mi-o impun ca reabilitare și socializare. Deci viața mea este foarte bine organizată, de mine, de primărie, de poliție.

Marius Csampar beneficiază și de bani de chirie de la primărie.

Cristian Pretorian, primarul comunei Balotești: Există un spațiu închiriat pentru el. Doamnă, e asigurat de, deee… primărie.

Bărbatul este foarte activ pe rețelele de socializare, acolo unde frecvent face live-uri și postează diferite video-uri cu el. Marius Csamapar este cunoscut și pentru detaliile înfiorătoare pe care le-a oferit în faţa judecătorilor când a vorbit despre cele 6 vitime ale sale. Bărbatul a fost eliberat condiționat în urmă cu doi ani. Legea îi dă voie să se angajeze sau să urmeze anumite cursuri, însă sub supravegherea poliției. De asemenea, nu are voie să părăsească țara.

Editor : Liviu Cojan

[ad_2]

Citește mai mult..