Amenințare cu bombă la Constanța. Cel mai mare mall din oraș a fost evacuat

[ad_1]

Sute de oameni au fost evacuați, iar un mall de câteva zeci de mii de metri pătrați a fost împânzit de echipaje de poliție și pompieri duminică, la Constanța, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că uriașul complex – cel mai mare din oraș – va sări în aer.

Apelul a fost primit în jurul orei 17:00, iar bărbatul a anunțat că în incinta mall-ului situat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa a fost amplasată o bombă.

Imediat, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au asigurat un perimetru de siguranţă, în timp ce specialiştii pirotehnişti de la Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale au început să facă verificări amănunțite. De asemenea, la fața locului au fost trimise și echipaje de pompieri, a precizat IPJ Constanţa.

Toată zona în cauză, inclusiv complexul comercial, a fost evacuată de către forţele de ordine.

Sunt peste 55.000 de metri pătrați de spații comerciale, spații de depozitare și restaurante care trebuie verificate în amănunt, conform procedurilor care se aplică în aceste situații. Sute de clienți, dar și sute de angajați au fost scoși afară. Angajații au așteaptat în afara parcării centrului comercial să se încheie verificările și să li se permită să revină în interiorul centrului comercial.

Persoana care a apelat 112 a fost identificată şi depistată în municipiul Constanţa la ora 17:50, urmând a fi condusă la sediu pentru stabilirea situaţiei de fapt, a precizat IPJ Constanţa.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..