„Zaporojie s-a separat de facto de Ucraina”, spune liderul prorus al regiunii. Occidentul respinge rezultatul așa-ziselor referendumuri


Suntem în ziua cu numărul 217 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. ONU și-a exprimat din nou sprijinul pentru „integritatea teritorială a Ucrainei” în cadrul „graniţelor sale recunoscute”, după ce Rusia anunțat „victoria” la așa-zisele referendumuri organizate în regiunile ocupate din Ucraina. Aceeași poziție a fost exprimată și de China, considerată o aliată a Rusiei. Pe de altă parte, oficialii ucraineni se tem că oamenii din aceste regiuni vor fi mobilizați cu forța în armata rusă. De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina își va „apăra” cetățenii din regiunile ocupate de Moscova. „Vom acționa pentru a ne proteja poporul, atât în regiunea Herson, în regiunea Zaporojie, în Donbas, în zonele ocupate în prezent din regiunea Harkov și în Crimeea”, a transmis liderul de la Kiev în mesajul său către națiune de marți seară.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Un poet rus care a recitat o poezie anti-război a fost bătut și violat cu o ganteră de forțele speciale, la Moscova

ACTUALIZARE 13:26 Poetul și activistul Artem Kamardin, în vârstă de 31 de ani, a fost reținut la Moscova, după ce a recitat o poezie anti-război. Potrivit avocatului său Leonid Soloviov, în timpul unei percheziții din 26 septembrie, Kamardin a fost bătut și apoi violat cu o ganteră de forțele speciale ale ministerului de Interne. Abuzul a fost filmat și arătat ulterior iubitei lui Kamardin, scrie siteul Meduza.

În jurul orei 2 dimineața, pe 27 septembrie, canalul de Telegram Sota a publicat un videoclip în care Kamardin este însoțit de medici și polițiști, părăsind departamentul Comitetului de anchetă din Moscova. O ambulanță a fost chemată din cauza loviturilor din timpul anchetei, a declarat avocatul său. Ulterior, Kamardin a fost reținut pentru 48 de ore fiind acuzat de extremism.

Maria Zaharova acuză SUA de „atac terorist” la gazoductul Nord Stream

ACTUALIZARE 13:13 Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, susține că o afirmație a unui fost ministru de externe polonez, care a mulțumit Statelor Unite pentru „daunele aduse” gazoductului rusesc Nord Stream 2, poate fi văzută drept „o declarație oficială că acesta a fost un atac terorist”.

„Fostul ministru polonez de externe, acum europarlamentar, Radek Sikorski a mulțumit SUA pentru incidentul de astăzi de la gazoductul rusesc. Este aceasta o declarație oficială că acesta este un atac terorist?”, a scris Zaharova pe rețeaua Telegram, marți.

Citește continuarea AICI

Polonia și Bulgaria își îndeamnă cetățenii să plece „cât mai repede” din Rusia

ACTUALIZARE 13:06 Bulgaria și Polonia au făcut un apel la cetățenii lor să plece de urgență din Rusia, în condițiile în care trecerea frontierei s-ar putea să devină mai dificilă, relatează The Guardian. Mulți ruși încearcă să scape de mobilizarea anunțată de Vladimir Putin plecând din țară și există riscul ca Moscova să decidă închiderea granițelor pentru bărbații apți de luptă.

Ministerul Afacerilor Externe din Bulgaria a lansat o avertizare de călătorie prin car îi sfătuiește pe oameni să evite deplasările în Rusia, iar celor aflați acolo, „să ia în considerare posibilitatea de a părăsi țara cât mai curând posibil, folosind mijloacele de transport disponibile”.

Decretul lui Putin i-a prins pe unii ruși în vacanță în Muntenegru. Speriați, bărbații și-au trimis soțiile în Rusia ca să vândă tot

ACTUALIZARE 13:00 Decretul lui Vladimir Putin privind mobilizarea pentru războiul din Ucraina i-a prins pe unii cetățeni ruși în vacanță în Muntenegru. Când au aflat ce îi așteaptă în țară au decis să nu se mai întoarcă, de teamă că ar putea fi trimiși pe front. O rusoaică a declarat pentru Reuters că se va întoarce la Moscova doar pentru a-și lua copilul și pentru a vinde toate proprietățile pe care ea și soțul ei le au acolo. Cu toții vor să înceapă o viață nouă în Muntenegru. 

Alexandru și soția lui Svetlana au venit în Muntenegru pentru o vacanță de două săptămâni și nu se gândeau că vor lua în calcul să nu se mai întoarcă în Rusia. Viața le-a fost dată peste cap de anunțul lui Vladimir Putin de săptămâna trecută privind mobilizarea parțială a rezerviștilor pentru războiul din Ucraina.

Citește continuarea AICI

Polonia: Un atac nuclear al Rusiei în Ucraina trebuie să primească un răspuns „devastator” din partea NATO

ACTUALIZARE 12:50 Ministrul de externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a spus că răspunsul NATO față de orice folosire a armelor nucleare de către Rusia trebuie să fie unul non-nuclear, dar „devastator”, potrivit The Guardian.

Rau, aflat într-o vizită la Washington, a spus că alianța NATO este în procesul de a-i trimite acest mesaj Moscovei.

Dezastrul armatei ruse în Ucraina, acolo unde forțele sale pierd teren în estul țării, a sporit temerile că un Vladimir Putin disperat ar putea recurge la armele nucleare – cel mai probabil, focoase nucleare tactice cu o încărcătură redusă – în încercarea de a da o lovitură destul de puternică trupelor ucrainene pentru a le opri contraofensiva.

Citește continuarea AICI

UE și NATO spun că scurgerile din gazoductele Nord Stream sunt „acte de sabotaj”

ACTUALIZARE 12:25 Uniunea Europeană a anunțat că scurgerile din gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2, care fac legătura între Rusia și Europa, au fost rezultate ale unor operațiuni de sabotaj – însă nu a acuzat direct Rusia.

Întreruperea intenționată ar duce la „cel mai puternic răspuns posibil”, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Anterior, în cazul scurgerilor de gaze, Ucraina a acuzat Rusia de comiterea unui „atac terorist”, scrie BBC.

Ministerul Apărării din Danemarca a publicat imagini din Marea Baltică cu scurgerile de gaze din Nord Stream. Foto: Twitter/
Forsvaret

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a atribuit miercuri scurgerile din gazoductele Nord Steam unor acte de sabotaj și a spus că a discutat despre protecția infrastructurii critice în țările NATO cu ministrul danez al Apărării.

Citește continuarea AICI

Ucraina spune că referendumurile rușilor „n-au nicio valoare”: Vom continua să eliberăm teritoriile ocupate

ACTUALIZARE 12:25 Guvernul de la Kiev a transmis, miercuri, că referendumurile contrafăcute organizate de ruși în regiunile ocupate sunt „nule” și „lipsite de valoare” și că armata ucraineană va merge înainte cu eforturile de eliberare a teritoriului ucrainean ocupat de armata invadatoare, relatează Reuters.

Îndemnându-și aliații și partenerii internaționali să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei și să furnizeze armatei sale mai mult ajutor, ministerul ucrainean de externe a transmis, într-un comunicat, că Ucraina nu va accepta niciodată ultimatumurile rusești și că va continua lupta de eliberare a teritoriilor ocupate.

„Forțarea oamenilor din aceste teritorii să semneze niște hârtii cu amenințarea pistolului este doar o altă crimă comisă de Rusia în cursul agresiunii ei împotriva Ucrainei”, a transmis diplomația de la Kiev.

Citește continuarea AICI

Liderul prorus din Zaporojie spune că regiunea s-a rupt oficial de Ucraina

ACTUALIZARE 12:00 Regiunea Zaporojie, unde a fost organizat un așa-zis referendum pentru aderarea la Rusia, „s-a separat de facto de Ucraina” și a depus o cerere de a deveni o regiune a Rusiei, a declarat marți șeful administrației militare-civil a regiunii, Evgheni Balitski.

„Referendumul de astăzi a realizat secesiunea Regiunii Zaporojie de Ucraina. Aşteptăm acum decizia guvernului rus. Am depus deja această cerere”, a declarat Balitski, potrivit presei din Rusia.

Ucraina spune că referendumurile rușilor „n-au nicio valoare”

ACTUALIZARE 11:45 Guvernul de la Kiev a transmis, miercuri, că referendumurile contrafăcute organizate de ruși în regiunile ocupate sunt „nule” și „lipsite de valoare” și că armata ucraineană va merge înainte cu eforturile de eliberare a teritoriului ucrainean ocupat de armata invadatoare, relatează Reuters.

Îndemnându-și aliații și partenerii internaționali să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei și să furnizeze armatei sale mai mult ajutor, ministerul ucrainean de externe a transmis, într-un comunicat, că Ucraina nu va accepta niciodată ultimatumurile rusești și că va continua lupta de eliberare a teritoriilor ocupate.

Borrell: UE denunță „rezultatul falsificat” al „referendumurilor ilegale” din zonele ocupate ale Ucrainei

ACTUALIZARE 10.50 Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a vorbit miercuri dimineață despre „rezultatul falsificat” al „referendumurilor ilegale” din teritoriul ocupat al Ucrainei. UE denunță organizarea de „referendumuri” ilegale și rezultatul falsificat al acestora. Aceasta este o altă încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, pe fondul abuzurilor sistematice ale drepturilor omului. Lăudăm curajul ucrainenilor, care continuă să se opună și să reziste invaziei ruse, a spus Borrell.

În ceea ce privește scurgerile de gaze din Marea Baltică,  Borrell a spus că „daunele aduse Nord Stream 1 și 2 nu sunt o coincidență și ne afectează pe toți”. „Toate informațiile disponibile indică că scurgerile sunt rezultatul unui act deliberat”, a sugerat șeful diplomației europene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ISW: Oficialii ruși ar putea încerca să redefinească invazia din Ucraina și ocuparea teritoriului ucrainean

ACTUALIZARE 10.27 În evaluarea de marți noapte spre miercuri dimineață, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) a transmis că oficialii ruși ar putea încerca să redefinească invazia din Ucraina și ocuparea teritoriului ucrainean, care va fi în curând anexat, drept o „operațiune antiteroristă”.

Conform ISW, șeful administrației de ocupație din Crimeea, Serghei Aksenov, a declarat luni că oficialii ruși ar putea închide temporar Centrala Nucleară Zaporojie (ZNPP) în timp ce își desfășoară operațiunile de combatere a terorismului în teritoriile nou-anexate, citând o lege federală rusă care permite suspendarea instalațiilor nucleare în timpul eforturilor de combatere a terorismului. 

Experții ISW cred că forțele ruse ar putea folosi o închidere completă a centralei, ale cărei reactoare sunt deja deconectate, pentru a încerca să treacă ZNPP la rețeaua energetică rusă și să o scoată de sub controlul ucrainean. 

De asemenea, ISW notează că Statul Major General ucrainean a raportat marți că situația de la centrala nucleară – ocupată de Rusia, dar administrată de Ucraina – rămâne tensionată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Armata ucraineană a spus că angajații centralei nucleare nu doresc să coopereze cu forțele rusești, dar nu pot părăsi teritoriul ocupat din cauza închiderii granițelor și a restricțiilor privind circulația civililor, potrivit ISW. 

ISW am ai notat că forțele rusești trimit bărbați recent mobilizați din Districtul Militar de Vest pe linia frontului din Herson și regiunea Harkov, fără o instruire prealabilă. 

Este puțin probabil ca forțele mobilizate ce au parte doar de o zi sau două de antrenament să consolideze în mod semnificativ pozițiile rusești afectate de contraofensivele ucrainene din sud și est, a mai precizat ISW.

Ministerul britanic al Apărării: Armata rusă irosește forțe pe axa Bahmut

ACTUALIZARE 10.15 În evaluarea războiului de miercuri dimineață, Ministerul britanic al Apărării a transmis că Ucraina și-a intensificat în ultimele zile operațiunile ofensive în nord-estul țării. 

Londra spune că unitățile avansează lent pe cel puțin două axe la est de linia râurilor Oskil și Siverski Doneț, unde pozițiile sale s-au consolidat în urma avansului lor anterior de la începutul lunii. 

De asemenea, britanicii scriu că Rusia răspunde cu o apărare mai substanțială decât până acum, probabil din cauza faptului că avansul ucrainean amenință acum părți din regiunea Lugansk, odată cu încheierea votului pentru „referendumurile”  privind aderarea la Federația Rusă.

Lupte grele continuă, de asemenea, în regiunea Herson, unde poziția de pe malul drept al Niprului rămâne vulnerabilă. Rusia își continuă încercările de avansare treptată în apropiere de Bahmut, în Donbas, chiar dacă se confruntă cu o presiune severă pe flancurile sale nordice și sudice, se mai arată în evaluarea britanicilor. 

Acest lucru se datorează probabil presiunii politice, deoarece Rusia folosește aici, spre Bahmut, forțe care altfel ar putea consolida celelalte flancuri, concluzionează Ministerul britanic al Apărării.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În exclava rusă Kaliningrad a început instruirea noilor recruți

ACTUALIZARE 10.07 În enclava Kaliningrad, sediul flotei ruse din Marea Baltică, a început instruirea unor recruţi mobilizaţi recent, a anunţat miercuri ministerul rus al apărării într-un mesaj preluat de Reuters.

Întreg personalul militar mobilizat îndeplineşte standardele de tragere cu arme uşoare. În plus, cetăţenii chemaţi din rezervă îşi refac abilităţile de operare şi întreţinere a armelor şi a echipamentelor militare şi speciale, a informat ministerul de la Moscova pe contul său de Telegram.

S-au ţinut, de asemenea. cursuri pentru ameliorarea aptitudinilor de tragere şi pentru pregătirea personalului militar în vederea acţiunilor cu încredere pe câmpul de luptă.

Preşedintele Vladimir Putin a ordonat săptămâna trecută prima mobilizare din Rusia după cel de-al doilea război mondial, în urma căreia ar putea trimite în Ucraina sute de mii de luptători.

Rusia dispune de o prezenţă militară semnificativă în Kaliningrad, enclavă între Polonia şi Lituania – state care fac parte din Uniunea Europeană şi din NATO. În teritoriul rus respectiv, pe lângă flota baltică şi mii de soldaţi, există rachete care pot transporta bombe nucleare. 

Giorgia Meloni îl asigură pe Zelenski că poate conta pe sprijinul Italiei: „Rămâneţi puternici şi păstraţi-vă credinţa neclintită”

ACTUALIZARE 10.00 Giorgia Meloni, care a câştigat alegerile în Italia, a asigurat Ucraina de sprijinul deplin al viitorului său guvern de coaliţie. Într-un mesaj pe Tweeter adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ea a transmis că „puteţi conta pe sprijinul nostru loial pentru cauza libertăţii poporului ucrainean”.

„Ştiţi că puteţi conta pe sprijinul nostru loial pentru cauza libertăţii poporului ucrainean. Rămâneţi puternici şi păstraţi-vă credinţa neclintită!”, a spus Meloni, care va deveni probabil prima şefă a unui guvern de dreapta al Italiei după cel de-Al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care alianţa pe care o conduce şi-a asigurat majoritatea absolută în Parlamentul Italiei. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Germania: Nu vom accepta rezultatele acestor simulacre de referendumuri. Sprijinul nostru pentru Ucraina nu se diminuează

ACTUALIZARE 09.50 Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat că referendumurile ilegale pe care rușii le-au organizat în regiunile ocupate din Ucraina nu schimbă cu nimic sprijinul Germaniei pentru Ucraina și că rezultatele acestora nu vor fi acceptate.

„Nu vom accepta rezultatele acestor simulacre de referendumuri, iar sprijinul nostru pentru Ucraina nu va fi diminuat”, a declarat Scholz pentru ediţia de miercuri a publicaţiei Neue Osnabrücker Zeitung, conform Agerpres. Rusia a organizat referendumuri în patru regiuni ucrainene pe care le-a ocupat – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie – pentru a le putea anexa.

Citește continuarea AICI

66.000 de ruși au intrat în UE în săptămâna mobilizării, cu 30% mai mult decât înainte. Ce cifre se vehiculează la Kremlin

ACTUALIZARE 09.40 Numărul rușilor care intră în Uniunea Europeană a crescut semnificativ în urma mobilizării parțiale decretate de Vladimir Putin, iar trecerile ilegale de frontieră sunt așteptate să se înmulțească și ele dacă Rusia va închide granițele pentru bărbații care pot fi mobilizați, a anunțat Frontex, agenția de frontieră a Uniunii Europene. Potrivit publicației „Novaya Gazeta. Europe”, la Kremlin se vehiculează cifre care depășesc 260.000 de bărbați care au părărsit Rusia în doar câteva zile după decretul de mobilizare.

„În ultima săptămână, aproape 66.000 de cetățeni ruși au intrat în UE, cu peste 30% mai mult decât în săptămâna precedentă. Cei mai mulți au sosit în Finlanda și Estonia”, a anunțat agenția Frontex, cu referire la săptămâna 19 – 25 septembrie, potrivit Reuters.

Citește continuarea AICI

Dronele iraniene folosite de armata rusă sunt o „problemă uriașă” pentru soldații și civilii din Ucraina (Politico)

ACTUALIZARE 09.30 Dronele iraniene au început să apară pentru prima dată pe cerul de deasupra Ucrainei cu doar o săptămână în urmă și s-au dovedit deja a fi o „problemă uriașă” pentru armata ucraineană, care are nevoie de tancuri și blindate moderne pentru a continua contraofensiva împotriva rușilor, scrie Politico.

Adriana Arehta, sergent în forțele armate ucrainene, a spus că dronele care decolează din Crimeea au atacat unitatea sa din forțele speciale care luptă în apropiere de orașul Herson din sudul țării. Dronele folosite de ruși au trecut de sistemele de apărare ale soldaților ucraineni și au aruncat bombe asupra pozițiilor lor, distrugând două tancuri cu tot cu echipaj.

„Este foarte dificil să vezi aceste drone pe radare”, a explicat Arehta, care a călătorit în Washington D.C. săptămâna trecută, ea făcând parte dintr-o delegație de soldați ucraineni. „Este o problemă uriașă”.

Iran Started Nationwide Drone Exercises
Shahed-129, drona „sinucigașă” din Iran, este folosită de ruși în Ucraina. Foto: Profimedia Images

În ultimele săptămâni, Rusia a folosit în Ucraina mai multe drone de luptă Shahed și Mahajer importate din Iran, obținând rezultate devastatoare.

Unele dintre ele au lovit poziții de pe câmpul de luptă, distrugând tancuri și blindate, în timp ce altele au lovit infrastructura civilă, inclusiv în orașul port Odesa.

Citește continuarea AICI

Insider: „Operațiunea specială” împotriva lui Putin. Exploziile misterioase din Rusia, semnele unei campanii de sabotaj anti-Kremlin

ACTUALIZARE 09.10 Războiul nu merge prea bine pentru Putin, dar problemele armatei ruse nu se limitează la Ucraina. În ultimele luni de zile, centre strategice și alte locații importante din Rusia au fost distruse de incendii și explozii misterioase care ar putea fi semnele unei operațiuni de sabotaj desfășurată de trupe speciale inamice pe teritoriul rusesc, scrie Business Insider.

În doar câteva zile din luna septembrie, forțele ucrainene au reușit să elibereze mai multe teritorii decât trupele ruse au reușit să ocupe în peste cinci luni de război.

Explozii-Rusia3
Incidentele din Rusia sunt în mare parte identice cu cele care au loc într-o campanie de război neconvențional condusă de trupe speciale care operează pe teritoriul inamicului. Colaj foto: Profimedia Images

Problemele armatei ruse nu se limitează, însă, la Ucraina. În ultimele luni de zile, centre strategice și alte locații importante din Rusia au fost distruse de incendii și explozii misterioase care ar putea fi semnele unei operațiuni de sabotaj desfășurate de forțe speciale inamice pe teritoriul rusesc.

Citește continuarea AICI

O rețea uriașă de conturi false din Rusia a fost destructurată de Facebook. Operațiunea imita site-uri precum The Guardian și Spiegel

ACTUALIZARE 08.30 Compania Meta, care deține Facebook, a anunțat marți că a depistat și a destructurat două rețele separate de conturi false angajate în operațiuni ascunse de influențare a publicului din țări occidentale ce funcționau din China și Rusia, transmite CNN Business.

Deși rețeaua chineză era mică și primise puțină atenție, a inclus și unele conturi care s-au situat de ambele părți ale politicii americane, potrivit unui raport Meta publicat marți. Meta rămâne în alertă privind o posibilă interferență străină în alegerile intermediare din SUA, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru CNN. Ben Nimmo, șeful Meta responsabil de informațiile privind amenințările globale a declarat pentru CNN că a fost pentru prima dată când compania a văzut conturi chineze care direcționează mesaje pentru americani în acest fel. „Aveau conturi false care pretindeau că sunt americani și încercau să vorbească precum americanii și vorbeau despre probleme interne foarte divizante precum avortul și controlul armelor”, a spus acesta. 

Citește continuarea AICI

ONU și-a exprimat din nou sprijinul pentru „integritatea teritorială a Ucrainei”

„Permiteţi-mi să repet că Organizaţia Naţiunilor Unite rămâne pe deplin angajată faţă de suveranitatea, unitatea, independenţa şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, a spus adjunctul secretarului general al ONU pentru afaceri politice Rosemary DiCarlo, la începutul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.

Cu toate acestea, nu există nicio şansă ca în Consiliul de Securitate, în care Rusia are drept de veto, să se ajungă la o poziţie comună.

Statele Unite „vor pune pe masă o rezoluţie de condamnare a simulacrelor de referendum, prin care fac apel la statele membre să nu recunoască niciun statut modificat al Ucrainei şi cer Rusiei să îşi retragă trupele din Ucraina”, a declarat ambasadorul american la ONU Linda Thomas-Greenfield. În opinia sa, aceste referendumuri riscă să deschidă „o cutie a Pandorei imposibil de închis”.

„Dacă Rusia alege să se ferească de orice răspundere în Consiliu, atunci ne vom adresa Adunării Generale pentru a trimite Moscovei un mesaj lipsit de ambiguitate”, a adăugat ea.

„Aveţi curajul să susţineţi suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a spus ea.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Adunarea Generală, care reuneşte cele 193 de state membre ale ONU, şi unde niciunul nu are drept de veto, a votat în martie şi aprilie mai multe rezoluţii de condamnare a Moscovei.

Ambasadorul chinez la ONU a cerut marţi în faţa Consiliului de Securitate respectarea „integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor” după referendumurile de anexare din Ucraina.

„China a luat act de cele mai recente evoluţii ale situaţiei din Ucraina”, iar „poziţia noastră” este „clară şi consecventă; adică trebuie respectate suveranitatea şi integritatea teritorială ale tuturor ţărilor”, a spus Zhang Jun. China este uneori acuzată de occidentali că este prea conciliantă cu Rusia, aminteşte AFP.

Rușii s-ar pregăti să-i mobilizeze pe ucrainenii din zonele ocupate

Oficialii ruși „stabilesc condițiile pentru a mobiliza forțat civili ucraineni din zonele ocupate din Uceaina, care ar urma să fie anexate în curând”, arată Institutul pentru Studiile Războiului în cea mai recentă analiză zilnică.
Potrivit ISW, liderul ucrainean al regiunii Lugansk, Serghei Haidai, a spus că oficialii ruși au început să studieze liste cu absolvenții de medicină din Lugansk pentru a mobiliza forțat medici care să ajute forțele ruse.
De asemenea, se pare că forțele ruse trimit oameni nou mobilizați și neinstruiți pe linia frontului din Herson și Harkov, potrivit ISW.

Câteva dintre cele mai importante evenimente întâmplate pe parcursul zilei de marți: 

  • NATO: Referendumurile Rusiei în Ucraina sunt „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”
  • Pentagon: Nu există nicio schimbare a posturii nucleare a SUA din cauza amenințărilor Rusiei
  • Senatul rus vrea să discute pe 4 octombrie despre anexarea teritoriilor ucrainene controlate de armata Moscovei
  • Mesajul unui militar rus proaspăt mobilizat: „Ni s-a spus oficial că nu va fi niciun antrenament înainte să ne trimită pe front”
  • Putin: Rusia vrea să salveze oamenii din teritoriile ucrainene ocupate
  • În plin sezon al recoltelor, mobilizarea lui Putin îi trimite pe fermierii ruși în armată.
  • Putin i-a spus lui Erdogan că rămâne pregătit pentru discuții cu Ucraina
  • Rusia va deschide un centru de recrutare la frontiera cu Georgia
  • Scurgeri de gaz misterioase din Nord Stream în Marea Baltică
  • Planul lui Putin pentru teritoriile ocupate din Ucraina. Dimitri Rogozin ar putea fi numit șef peste un nou district federal
  • Medvedev amenință din nou cu armele nucleare și susține că „nimeni nu are nevoie” de Ucraina

Editor : Marco Badea | Monica Bonea



Citește mai mult..

Comments are closed.