Armatorii greci fentează sancțiunile occidentale. Petrolul rușilor e livrat fără restricții, direct din nave care vin din Marea Neagră



Războiul împotriva Ucrainei a devenit și unul economic – în primul rând între Rusia și Occident. Rusia a oprit sau a restricționat livrările de gaze naturale către Europa, iar Uniunea Europeană a anunțat că va bloca majoritatea importurilor de petrol rusești până la sfârșitul anului. Dar chiar în largul coastelor Greciei, proprietarii de petroliere par să livreze cantități mai mari de combustibil rusesc decât înainte de începerea războiului. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30.

 

Se crapă de ziuă în largul peninsulei Peloponez. Thodoris Chondrogiannos iese în larg împreună cu colegii săi de la Reporters United, o rețea de jurnaliști de investigație. Se îndreaptă către Golful Laconian ca să documenteze transferurile de petrol rusesc în apele internaționale.

„Noi, Reporters United, facem o investigație despre transferul de combustibili fosili de la un petrolier la altul. După invazia rusă din Ucraina, am înțeles că în această zonă au fost efectuate multe astfel de transferuri”, spune Thodoris Chondrogiannos.

Navele din Marea Neagră ajung în Golful Laconian

Folosind un site online pentru traficul maritim, reporterii înregistrează de câteva săptămâni aceste transferuri din Golful Laconian. Cele mai multe petroliere care transportă combustibil rusesc ajung aici prin Marea Neagră. Uniunea Europeană și-a închis porturile pentru navele rusești, ca parte a pachetului de sancțiuni. Iar până la sfârșitul anului va interzice complet importul de petrol.

Pe măsură ce se apropie de vas, jurnaliştii de investigaţie văd semne ale unui transfer iminent de petrol.

„Un petrolier a coborât deja acele dispozitive uriașe ca un balon. Ele împiedică astfel navele să se ciocnească în timpul transferului”, constată jurnalistul Thodoris Chondrogiannos.

Alte două petroliere sunt deja în mijlocul unei astfel de operațiuni. Cel din dreapta preia petrolul rusesc și aparține unei companii grecești. Potrivit jurnaliştilor, armatorii greci au făcut bani din petrolul Moscovei, fără a dezvălui sursa acestuia.

Ipocrizia armatorilor greci

„Armatorii greci dau dovadă de ipocrizie, pentru că ei dețin o mulțime de televiziuni la care se spune că războiul este rău, că războiul declanșat de Rusia în Ucraina e ceva rău. Dar în același timp continuă cu astfel de transferuri, continuă să facă în toată lumea afaceri cu combustibilii fosili din Rusia”, spune Thodoris Chondrogiannos.

La rândul lor, armatorii neagă faptul că aceste operațiuni sunt ilegale, pentru că se desfășoară în apele internaționale.

Am vrut să vorbim cu cineva de la Uniunea Armatorilor Greci, dar am fost refuzați.

Politicienii din opoziție nu cred că armatorii fac ceva rău. Ei spun că Grecia nu poate pedepsi încălcări ale sancțiunilor în afara granițelor sale maritime și că Uniunea Europeană e cea care ar trebui să ia măsuri.

„Petrolul rusesc nu va ajunge în Grecia, merge în toată Europa. Prin urmare, este o problemă care ține de Europa unită”, spune Stavros Arachovitis, parlamentar Syriza.

„O scurgere de petrol ar distruge totul”

Deocamdată, cantități uriașe de combustibil continuă să fie transferate între petroliere în largul Peloponezului. Asta îl nemulțumește pe ecologistul Giorgos Dautakos. Și nu doar pentru că această regiune este un loc unde țestoasele își depun ouăle.

„Ne temem de o deversare, asta ar contamina întreaga zonă. Trăim din turism, natură și istorie. Nu avem nicio industrie importantă, o scurgere de petrol ar distruge totul”, arată Giorgos Dautako, activist de mediu.

Proprietara unui hotel este îngrijorată din același motiv și se teme de eventualele consecințe asupra afacerii sale.

„Tocmai am încheiat sezonul de închirieri pentru sezonul acesta. Ne-am confruntat cu pagubele provocate de incendiile de vegetație. O scurgere de petrol ar fi un dezastru ecologic și financiar”, susține Stella Karlafti, proprietara unui hotel.

Reporterul Thodoris Chondrogiannos spune că presa greacă tace în mare măsură cu privire la aceste transferuri de petrol rusesc, vândut pe piața globală. Dar asta nu-l surprinde.

„Proprietarii de nave controlează mass-media în multe feluri. Poate au reclame. Poate că au acțiuni. Au o influență atât de mare în lumea politicii, încât presa evită să relateze despre acest lucru”, arată jurnalistul.

El și colegii lui își continuă, așadar, ancheta. Transferurile continuă după căderea nopții, pompând indirect bani în mașinăria de război a Moscovei.



Citește mai mult..