Boris Johnson se retrage din cursa pentru postul de prim-ministru al Marii Britanii



Boris Johnson a anunțat duminică seara că se retrage din cursa pentru pentru conducerea Partidului Conservator din Marea Britanie și, implicit, din cursa pentru postul de prim-ministru. Retragerea lui Boris Johnon îi maximizează șansele lui Rishi Sunak de a deveni noul șef al guvernului de la Londra.

Fostul premier Boris Johnson susține că obținuse 102 semnături pentru a candida, adică peste pragul minim necesar, dar spune în declarația prin care își anunță retragerea că „nu poți guverna eficient, dacă nu ai un partid unit în parlament”.

Postul de prim-ministru al Marii Britanii a devenit vacant după demisia succesoarei lui Boris Johnson, Liz Truss, săptămâna trecută. La rândul său, Boris Johnson fusese nevoit să demisioneze în iulie, în urma unei serii de scandaluri în care a fost implicat și care i-au clătinat susținerea în propriul guvern și partid.

Rishi Sunak este acum principalul candidat în cursa pentru șefia Partidului Conservator și pentru funcția de prim-ministru. Milionarul care a ocupat funcția de ministru de finanțe în vechiul cabinet al lui Boris Johnson ar putea ajunge astfel primul politician cu origini indiene care ar conduce guvernul de la Londra.

De ce a renunțat Boris Johnson

După criza politică apărută la Downing St. 10 odată cu demisia lui Liz Truss, Boris Johnson și-a scurtat o vacanță în Caraibe și a venit să vorbească cu Rishi Sunak și Penny Mordaunt, principalii săi rivali la șefia Partidului Conservator, în încercarea de a-i convinge să-i susțină încercarea de a reveni în prim-planul vieții politice.

Nu a reușit însă să ajungă la o înțelegere cu Sunak și Mordaunt. „Mă tem că cel mai bun lucru ar fi să nu las ca nominalizarea mea să meargă mai departe și să îmi ofer sprijinul pentru oricine va reuși. Cred că am multe de oferit, dar mă tem că pur și simplu nu este momentul potrivit”, a declarat fostul prim-ministru.

În declarația sa publicată duminică seară el afirmă că are 102 susținători, dar presa britanică atrage atenția că asta nu se poate verifica și ar fi cu mult peste numărul susținătorilor care și-au declarat public sprijinul pentru fostul premier. Aceștia ar fi numai în jur de 60.

„Cred că sunt bine plasat pentru a oferi o victorie conservatorilor în 2024 – și în seara asta pot confirma că am trecut de obstacolul foarte înalt al celor 102 nominalizări și aș putea să îmi depun candidatura mâine. Există o șansă foarte mare ca eu să am succes în alegerile din Partidul Conservator. Dar, în cursul ultimelor zile, am ajuns din păcate la concluzia că pur și simplu nu ar fi cel mai bun lucru de făcut”, a transmis Boris Johnson.

Sunak are peste 140 de susținători declarați, în timp ce Mordaunt are cu 25 mai puțin, precizează „The Guardian”. Ambii au fost candidați redutabili și în cursa de la începutul lunii septembrie, când Liz Truss a devenit șefa Partidului Conservator și prim-ministru, funcții la care a renunțat după numai 44 de zile, un record în Marea Britanie.

Noul lider al conservatorilor britanici va fi ales la 28 octombrie.

Editor : Luana Pavaluca



Citește mai mult..