Joe Biden se întâlnește luni cu Xi Jinping. E prima lor întâlnire față în față de când Biden e președintele SUA. Ce vor discuta cei doi



Președintele american Joe Biden se va întâlni luni cu președintele chinez Xi Jinping, cu o zi înaintea începerii summitului G20, care va avea loc în Bali, Indonezia. Este prima întâlnire față în față între cei doi lideri de când Biden a devenit președinte al SUA, informează CNN.

„Cei doi lideri vor discuta despre eforturile necesare menținerii și întăririi canalelor de comunicare dintre Statele Unite și Republica Populară Chineză și vor conlucra în domeniile în care interesele noastre coincid, în special în ceea ce privește provocările transnaționale care afectează comunitatea internațională. Cei doi lideri vor discuta de asemenea mai multe subiecte regionale și globale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

China a tăiat majoritatea canalelor oficiale de comunicare cu SUA după vizita făcută în Taiwan în luna august de președinta Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nancy Pelosi.

Biden și Xi Jinping au discutat doar la telefon, de cinci ori, de când Biden a fost ales președinte al SUA.

Conform unor oficiali americani citați de CNN, Biden și Xi Jinping vor discuta despre situația extrem de tesnionată din Taiwan. Președintele chinez a ordonat recent armatei să se pregătească de război și a avertizat că securitatea națională a Chinei se confruntă cu „instabilitate și incertitudine crescute”.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat săptămâna trecută că Beijingul respinge statu quo-ul de lungă durată referitor la Taiwan. Blinken a reamintit că status quo-ul – prin care Statele Unite recunosc o singură China, dar furnizează arme insulei pentru apărarea acesteia – a făcut posibil să „asigurăm că nu există niciun conflict între Statele Unite şi China în privinţa Taiwanului”

China, care consideră Taiwanul parte din teritoriul său, s-a angajat să preia controlul asupra insulei, cu forţa dacă va fi necesar.

De asemenea, Biden va ridica problema „îngrijorărilor referitoare la respectarea drepturilor omului” de către China, conform oficialilor citați de CNN. SUA a acuzat Beijingul de comiterea unui genocid împotriva minorității uigure din provincia Xinjiang.

Biden va ridica, în cadrul discuției cu Xi Jinping, și problema războiului declanșat de Rusia în Ucraina, precum și provocările continue ale regimului nord-coreean, două subiecte unde China și-ar putea folosi influența pentru a preîntâmpina noi conflicte.

Editor : M.L.



Citește mai mult..