Mesajul papei Francisc după moartea fostului suveran pontif Benedict al XVI-lea

[ad_1]

Papa Francisc l-a salutat duminică dimineaţă pe „iubitul papă” Benedict al XVI-lea, predecesorul său, care a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 95 de ani. Funeraliile fostul suveran pontif vor fi oficiate joi.

„Astăzi îl încredinţăm pe iubitul papă emerit Benedict al XVI-lea Preasfintei Maici (Fecioara Maria) pentru a-l însoţi din această lume la Dumnezeu”, a declarat el în timpul unei slujbe oficiate în bazilica Sfântul Petru.

Suveranul pontif este aşteptat să rostească duminică tradiţionala rugăciune săptămânală „Angelus” în faţa mulţimii adunate în Piaţa Sf. Petru de la Vatican.

Teolog strălucit şi apărător fervent al dogmei, Benedict al XVI-lea, care şi-a anunţat demisia din funcţie în 2013 din cauza stării de sănătate în declin, a murit sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, în mănăstirea din grădinile Vaticanului.

La câteva ore după anunţarea morţii sale, papa Francisc a adus un omagiu predecesorului său, salutând o „persoană atât de nobilă”.

„Ne amintim cu emoţie de persoana sa atât de nobilă, de gentilă, şi simţim atâta recunoştinţă în inimile noastre, recunoştinţă pentru că Dumnezeu l-a dăruit Bisericii şi lumii”, a declarat papa în cadrul unei ceremonii la bazilica Sfântul Petru din Roma, subliniind „sacrificiile” aduse de acesta „pentru binele Bisericii”.

În testamentul său spiritual redactat în 2006, papa emerit Benedict al XVI-lea cere iertare tuturor celor care le-a „făcut rău”.

„Tuturor celor care le-am făcut rău într-un fel sau altul, le cer iertare din adâncul inimii”, a scris Joseph Ratzinger, care a fost papă din 2005 până în 2013, în textul datat 29 august 2006 şi publicat sâmbătă seara de serviciul de presă al Sfântului Scaun.

Fostul papă va fi înhumat pe 5 ianuarie într-o criptă din bazilica Sfântul Petru din Roma, a anunţat Vaticanul.

De luni până miercuri, sicriul teologului german, născut Joseph Ratzinger, va fi expus în bazilica Sf. Petru, unde credincioşii vor putea veni să se reculeagă.

Funeraliile vor fi oficiate, joi, de papa Francisc. Este pentru prima oară în istoria modernă când un papă conduce funeraliile predecesorului său.

Editor : B.P.

[ad_2]

Citește mai mult..