SUA va testa o navă spațială nucleară până în 2027



Statele Unite plănuiesc să testeze un motor de navă spațială alimentat de fisiune nucleară până în 2027, ca parte a efortului NASA pe termen lung de a demonstra metode mai eficiente de propulsare pe viitor a astronauților către Marte, a declarat, marți, șeful agenției spațiale, potrivit Reuters.

NASA va coopera cu agenția SUA pentru cercetare și dezvoltare militară, DARPA, pentru a construi motorul cu propulsie nucleară termică și a-l lansa în spațiu „cel mai devreme în 2027”, a spus administratorul NASA, Bill Nelson, în cadrul unei conferințe de presă în National Harbor, Maryland.

Agenția spațială americană a studiat timp de decenii conceptul de propulsie nucleară termică, care introduce căldura de la un reactor de fisiune nucleară în combustibilul de hidrogen pentru a furniza propulsia despre care se crede că este mult mai eficientă decât cea a motoarelor de rachetă tradiționale, bazate pe reacție chimică.

Oficialii NASA văd propulsia nucleară termică ca fiind crucială pentru trimiterea oamenilor dincolo de Lună și adânc în spațiu. O călătorie spre Marte de pe Pământ folosind această tehnologie ar putea dura aproximativ patru luni, în loc de nouă luni cu un motor convențional, alimentat chimic, spun inginerii.

Aceasta ar reduce substanțial timpul în care astronauții ar fi expuși la radiații venite din adâncul spațiului și ar necesita mai puține provizii, precum alimente și alte transporturi, în timpul unei călătorii spre Marte.

„Dacă avem călătorii mai scurte pentru oameni, vor fi călătorii mai sigure”, a afirmat, marți, adjunctul administratorului NASA și fostul astronaut Pam Melroy.

Demonstrația planificată pentru 2027, parte a programului DARPA de cercetare existent la care NASA se alătură acum, ar putea de asemenea să informeze ambițiile Forței Spațiale a SUA, care plănuiește să lanseze o navă spațială propulsată de un reactor nuclear, ce ar fi capabilă de mutarea altor sateliți ce orbitează lângă Lună, au spus oficialii DARPA și NASA.

DARPA a oferit în 2021 fonduri pentru General Atomics, Lockheed Martin și compania Blue Origin a lui Jeff Bezos pentru a studia planuri de reactoare nucleare și nave spațiale. Până în luna martie, agenția va alege o companie pentru a construi nava spațială nucleară menită să fie folosită în demonstrația din 2027, a precizat managerul programului, Tabitha Dodson, într-un interviu.

Bugetul comun NASA – DARPA pentru acest proiect este de 110 milioane de dolari în anul fiscal 2023 și se așteaptă să fie alimentat cu alte sute de milioane de dolari până în 2027.

Editor : A.C.



Citește mai mult..