Moldova începe procesul de denunțare a mai multor acorduri semnate în cadrul CSI, comunitatea politică dominată de Rusia

[ad_1]

Guvernul de la Chișinău încep procesul de denunțare a câtorva zeci de acorduri semnate de Republica Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI – o construcție politică dominată de Rusia). Aceasta, după ce mai multe ministere au analizat aceste acorduri și au constatat că unele dintre ele nu sunt relevante, nu se aplică sau sunt în defavoarea Republicii Moldova, relatează agenția de presă IPN.

Potrivit vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, toate obiectivele de politică de externă și participările în organizații internaționale vor fi subordonate obiectivului de integrare europeană, transmite IPN.

„Instituțiile noastre au făcut o analiză, predominant ministerele, privind relevanța mai multor acorduri semnate în cadrul CSI. În aceste zile demarăm procesul de retragere a Republicii Moldova din mai multe zeci de acorduri. Acum compilăm lista, iar apoi o vom publica. Doar pe linia Ministerului Afacerilor Interne vom merge pe denunțare a circa 20 de acorduri”, a declarat Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Sunt aproximativ 330 de acorduri pe care Republica Moldova le-a semnat pe parcursul ultimilor 30 de ani. Vicepremierul a menționat că această denunțare este absolut legală.

Citește și: Rusia încearcă să agite din nou spiritele în Republica Moldova. Kremlinul acuză Ucraina că vrea să „invadeze Transnistria”

[ad_2]

Citește mai mult..