„Refuzăm să acceptăm”. Ungaria se opune unei acțiuni a Parlamentului European de a împiedica preluarea președinției rotative a UE.

Ministrul ungar al justiției, Judit Varga, a declarat că Ungaria nu va permite Parlamentului European să blocheze președinția semestrială a Consiliului UE pentru a doua jumătate a anului viitor. Varga a subliniat că Parlamentul European nici nu are competențe în această chestiune. Mai multe grupuri politice din legislativul european cer ca în rezoluția pe care o vor prezenta să fie inclus și un paragraf care să pună la îndoială capacitatea Ungariei de a exercita această președinție, invocând încălcarea statului de drept de către guvernul premierului Viktor Orban.

Cu toate acestea, Consiliul UE, reprezentat de statele membre, este cel care decide asupra președinției rotative, iar aceasta cu un vot în unanimitate. Prin urmare, Parlamentul European „nu are nimic de-a face cu asta”, a subliniat Varga. Guvernul de la Budapesta „nu va permite” ca Ungariei să-i fie luată această președinție semestrială.

Viktor Orban, premierul Ungariei, este la putere de 13 ani și are o relație tensionată cu Comisia Europeană. Bruxellesul l-a acuzat de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunității LGBT, respingerea migranților, controlul asupra presei, justiției și achizițiilor publice sau contestarea întâietății deciziilor Curții de Justiție a UE asupra dreptului național.

Comisia Europeană a blocat Planul Național de Redresare și Reziliență al Ungariei, prin care aceasta țară are dreptul la granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro din planul european de redresare post-pandemie. Mai mult, Bruxellesul a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiționalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept, blocând astfel 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei.

Ungaria rămâne un subiect sensibil în ceea ce privește respectarea valorilor UE. În ciuda criticilor privind politica guvernului actual, Ungaria a rămas membră a UE și continuă să participe la dezbaterile europene și internaționale. Cu toate acestea, tensiunile politice rămân, iar UE încearcă să-și definească relația cu acest membru controversat.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.