Muntele întunecat se înalță și iarba întunecată îl acoperă.
În timp ce dormeam lângă banda de cauciuc care transporta cărbunele pe galerie către puțul cu skip, mi-am adus aminte cu nostalgie de o experiență pe care am avut-o cu mulți ani în urmă în Valea Jiului. Era vara din 1988 și trebuia să susținem sesiunea de vară. Cu toate acestea, Ministerul Minelor și Ministerul Apărării nu au ajuns la un acord, ceea ce a dus la retragerea temporară a soldaților din minele din Valea Jiului, lăsând o treime din forța de muncă fără un loc de muncă. Partidul și Senatul Institutului de Mine au decis să amâne sesiunea de vară cu o lună și să trimită studenții în mină până la revenirea soldaților. Aceasta a fost o oportunitate excelentă pentru noi să învățăm meseria, după cum a spus cineva: „Așa învățăm cel mai bine meserie”.
Așa că am fost trimiși în mină și am fost plasați în diverse locuri pentru a lucra. Nu aveam nicio idee la ce ne-am fi putut aștepta. Era două noaptea și am fost trezit de un inginer agitat care mă întreba dacă sunt student sau detașat. Am răspuns că sunt student și am fost trimis să iau o lopată pentru a ajuta la eliberarea unei benzi de cauciuc care se blocase într-un siloz.
În timpul eliberării benzii de cauciuc, am fost ținuți muncind fără întrerupere și am fost supuși unei serii de înjurii și amenințări de către ingineri și conducerea minei. În cele din urmă, am reușit să eliberăm banda și am putut să mergem spre puț pentru a ieși din subteran. Cu toate acestea, conducerea muncii ne-a refuzat siguranța plecării și a continuat să ne amenințe și să ne înjure. Ne-am unit mai târziu pentru a protesta împotriva tratamentului nostru și am luat o decizie de a nu mai lucra, și anume de a opri producția. Ei bine, aceasta a fost o decizie bună pentru că oamenii de acolo nu au mai fost aștâmpărați până la cinci dimineața.
În cele din urmă, am reușit să părăsim subteranul și am găsit o nouă năpastă: nu era apă caldă și nicio convenție autobuz pentru a ajunge acasă. Cu toate acestea, experiența a fost un campionat despre cum nu se trebuia să se trateze oamenii și cum nu trebuia să se conducă o afacere.
Această experiență mi-a dat de gândit și m-a făcut să mă gândesc la ceea ce am vrut să fac cu viața mea. Întotdeauna am vrut să studiez istoria sau filozofia, dar m-am simțit atras să urmez ingineria. După o experiență de trei ani în producție, am decis să părăsesc mineritul și să aleg o altă cale în viață. Cu toate acestea, această experiență și amintirile pe care le am din Valea Jiului nu au dispărut niciodată și încă îmi rămân în sânge.
În ciuda situației dificile pe care o are Valea Jiului, am fost încântat să văd multitudinea de inițiative private care apar în Valea Jiului și își propun să reînnoiască comunitatea și să salveze memoria celor 150 de ani de minerit. Am vizitat recent o suită de picturi murale realizate în cadrul proiectului „Valea Jiului Vibrantă”, pus la punct de societatea civilă și ONG-uri aliate în Coaliția Valea Jiului Implicată. Această inițiativă a fost excelentă și a adus împreună multe persoane din comunitatea locală. Cred că Valea Jiului poate fi salvată și sper că mai multe inițiative vor urma și că se va face o schimbare prin colaborare și susținere din partea comunității largi.