Depolitizarea înclinată

Politica din România traversează o perioadă de alunecare pe o panta alunecoasă a depolitizării. Conceptul de „politica” se referă în mod obișnuit la persoanele și instituțiile implicate în conducerea statului, care ar trebui să fie foarte vizibile pentru public. Totuși, din ce în ce mai mult, acestea devin invizibile pentru că nu mai îndeplinesc în totalitate menirea și modul de funcționare al sistemului politic. Rolul fundamental al partidelor politice este de a promova politici publice și de a obține votul alegătorilor pentru a pune în practică aceste politici și pentru a-și asuma responsabilitatea pentru rezultatele acestora. Din păcate, în România, acest rol esențial este în mare măsură ratat. După două decenii de involuție, situația devine din ce în ce mai gravă.

Desigur, forma politicii se păstrează aparent intactă: există campanii electorale, liste de candidați, programe și promisiuni, vot, parlament, program de guvernare și guvern – ultimele două la plural. Cu toate acestea, procesul electoral a devenit o ruptură în succesiunea normală a evenimentelor politice: chiar și dacă știi în detaliu ce s-a întâmplat până în acel moment, nu poți previziona cu exactitate ce va urma după. Legătura cauzală și logică dintre diferitele etape ale procesului electoral și guvernarea efectivă este din ce în ce mai slabă. În urmărirea unui partid, nu poți să-ți dai seama ce politici vor fi implementate și cu cine vor face alianțe și în ce condiții. Nu știi nici măcar cine va ocupa funcțiile ministeriale importante. Și nu cred că știu nici membrii partidului în sine, darămite electoratul.

Într-o situație normală, ținând cont de desfășurarea ultimelor alegeri, am fi trebuit să avem acum o guvernare formată din PNL, USR-PLUS și UDMR, condusă de Ludovic Orban. Dar efectele acestui proces depolitizant sunt majore pentru partidele noastre politice. Acestea nu pot spera să obțină succes în alegeri bazându-se pe un vot pozitiv. Cu excepția membrilor și clienților pe care deja îi au, este dificil să câștige voturi spunând „votați echipa noastră, votați programul nostru”, întrucât aceștia au văzut cum echipele și programele se dizolvă după alegeri. Nici măcar inerția nu ajută, adică să obțină voturi pe baza guvernării la care au participat, alături de oamenii alături de care au participat. Alegătorii au experiența miniștrilor trecători, a liderilor care sunt înlocuiți de propriile partide sau care aduc schimbări radicale în politica publică. În această situație, alegătorilor le rămâne doar opțiunea de a vota negativ. „Votați-ne pe noi [nu pentru ce vom face, ci] ca să nu câștige ceilalți, pentru că aceștia sunt un dezastru, o catastrofă etc. Votați-ne pe noi pentru a-i pedepsi pe adversari”. Pentru partidele de opoziție, acest lucru este relativ ușor, în special pentru cele considerate antisistem, care adună voturi negative doar pe baza percepției. În ceea ce privește partidul aflat la putere, acesta poate exploata într-o anumită măsură votul negativ. Există o tradiție a acordării de „pomeni” și cadouri electorale în anii electorali, care motivează nu doar clientela politică, ci și o parte a electoratului să considere că opoziția ar fi mai rea. Cu toate acestea, pentru partidele satelite sau secundare din coaliția de guvernare, această situație este extrem de dificilă. Ce le rămâne lor de făcut? Ei bine, pot sabota guvernarea. Nu poți merge în campanie pentru a câștiga voturile alegătorilor și în același timp să ataci partidul pe care îl susții în funcție.

Paradoxal, această situație în care se află PNL poate fi o șansă pentru partid. Speculând puțin, dl Ciolacu, liderul PSD, probabil își dorește să schimbe „palatele” și să treacă de la postul de prim-ministru la cel de președinte. Un predecesor al său, Victor Ponta, a fost aproape de a reuși acest lucru acum nouă ani, dar a eșuat în final. Dar pentru a obține acest lucru, premierului îi este necesară o guvernare stabilă și calmă. Mai ales că urmează o perioadă dificilă, din cauza deficitului bugetar și a altor factori. Și sunt sigur că știe că, dacă va fi concurentul lui PNL în alegerile viitoare, va fi obligat să înceteze colaborarea politică și va deveni adversarul lor în discursul și votul public. Acest lucru ar fi suboptimal și riscant. De aceea, a apărut recent oferta privind continuarea sau chiar consolidarea colaborării dintre cele două partide și după alegerile de anul viitor. Această ofertă recentă poate fi doar o manifestare publică a unei strategii mai vechi și bine pregătite, răspunzând unei situații ușor de anticipat.

Un aspect interesant legat de acest subiect este reacția unor lideri PNL față de creșterea taxelor și impozitelor. Există surse care afirmă că aceste creșteri sunt contestate în interiorul partidului. La prima vedere, această situație contrazice ideea că politica publică a partidelor este imprevizibilă și volatilă. Cu toate acestea, aparențele pot înșela. De ce? Pentru că situația care a determinat acest guvern să-și asume răspunderea pentru creșterea taxelor nu este rezultatul unor evenimente externe și imprevizibile. Dimpotrivă, aceasta a rezultat dintr-un buget care a fost analizat și publicat încă din toamna anului trecut și care a atras atenția Consiliului Fiscal cu privire la cheltuielile prea mari, veniturile bugetare prea mici și subestimarea deficitului. Cu toate acestea, nu-mi amintesc de nicio reacție din partea PNL în acea perioadă, nici măcar o discuție în interiorul partidului, cu atât mai puțin o acțiune concretă. Este important de menționat că PNL se afla la conducerea guvernului de coaliție, iar bugetul a fost semnat de fostul premier, Nicolae Ciucă, actualul președinte al partidului. Având în vedere aceste aspecte, presupun că protestele publice împotriva guvernului la care fac parte liderii PNL sunt mai degrabă parte a unui plan cu vechime al partidului sau a unei facțiuni din interiorul acestuia de a intra în ciclul electoral