Pandemia a paralizat învățământul din întreaga lume. În țările sărace, 70% dintre copii nu pot citi un text simplu

[ad_1]

Efectele pandemiei sunt mult mai puternice decât se estima inițial. În ţările cu venituri mici şi medii, aproape 70% dintre copiii până în zece ani nu pot citi sau înțelege un text simplu, avertizează Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF.

Totodată, generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii şcolilor ca urmare a pandemiei. Această sumă corespunde unui procent de aproximativ 14% din PIB-ul global actual şi este mai mare decât cele 10.000 de miliarde de dolari estimate în 2020, potrivit unui raport al celor trei instituţii.

În ţările cu venituri mici şi medii, procentul copiilor care nu sunt în stare să citească şi să înţeleagă un text simplu la vârsta de zece ani – care era deja de peste 50% înainte de pandemie – ar putea ajunge rapid la aproape 70% din cauza închiderii şcolilor şi a calităţii mai slabe a învăţământului la distanţă.

„Criza COVID-19 a paralizat sistemele de învăţământ din întreaga lume. După 21 de luni, şcolile rămân închise pentru milioane de copii şi s-ar putea ca alţii să nu se întoarcă niciodată la şcoală”, a declarat Jaime Saavedra, responsabil pe probleme de educaţie în cadrul Băncii Mondiale.

„Nivelul de pierdere a cunoştinţelor este inacceptabilă din punct de vedere moral. Poate avea efecte devastatoare asupra productivităţii, veniturilor şi bunăstării acestei generaţii de copii şi tineri, familiilor acestora şi economiilor din întreaga lume”, a adăugat el.  

Totodată, criza sanitară a accentuat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici, subliniază raportul.

De asemenea, fetele s-au confruntat cu dificultăţi mai mari în a avea acces la învăţământul la distanţă,”pregătirea lor fiind restricţionată de anumite norme sociale, competenţe digitale limitate şi o lipsă de acces la echipamente”, se arată în document, scrie Agerpres.

Deşi guvernele au pus în aplicare măsuri de ajutor excepţionale pentru a face faţă pandemiei, mai puţin de 3% din aceste fonduri au fost alocate educaţiei, deplâng situaţia cele trei organizaţiile internaţionale într-un comunicat de presă.

Editor : G.M.

[ad_2]

Citește mai mult..