Grupul de Luptă NATO din România este oficial constituit, anunță MApN

[ad_1]

Grupul de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence – BGFP) din România, care are Franța drept națiune-cadru, se constituie, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră, anunță Ministerul Apărării Naționale.

La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance („Spearhead”) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), va forma BGFP pe teritoriul național, integrând, rotațional, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.

Forțele armate franceze sunt prezente în România din 26 februarie 2022. Franța deținea comanda batalionului de alertă al Forței de reacție rapidă a NATO dislocat în regim de urgență după atacarea Ucrainei de către Rusia, în cadrul consolidării prezenței de descurajare și apărare a NATO pe flancul de est al Europei. Din acest batalion face parte și o companie de infanterie belgiană.

Forțele principale ale BGFP vor fi dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu unde vor executa misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României.

Totodată, Franța va disloca un detașament de apărare antiaeriană în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia, precizează un comunicat al MApN.

Constituirea grupurilor de luptă  din Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria se înscrie în setul mai larg de măsuri adoptate de NATO pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe termen mediu și lung, ca urmare a conflictului militar declanșat de Federația Rusă în Ucraina, reamintește MApN.

„BGFP va conduce la creșterea cooperării militare a României cu Franța și, implicit, la creșterea securității spațiului euro-atlantic pe flancul estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de reacție în contextul crizei din regiunea Mării Negre”, punctează Ministerul Apărării Naționale.

La rândul său, Franța a anunțat joi că a desfășurat în România un sistem de apărare antiaeriană sol-aer de ultimă generație, sistemul MAMBA, menit să apere baza NATO de la Cincu.

Editor : Luana Pavaluca

[ad_2]

Citește mai mult..