Bombardamente masive ale Rusiei în Kiev și în marile orașe ale Ucrainei. Infrastructura civilă critică a fost lovită
[ad_1]
Atacuri masive cu rachete au lovit luni dimineață capitala Ucrainei, Kiev, și marile orașe din țară. Bombardamentele se pare că au vizat infrastructură critică civilă iar, ca urmare, oamenii au fost lăsați fără curent și utilități. Sistemele de apărare antiaeriană au fost activate, interceptând o parte dintre cele 40 de rachete de croazieră lansate. Aceste bombardamente au loc la trei zile după un atac asupra flotei ruse din Crimeea, despre care Rusia spune că a fost orchestrat de Ucraina. Între timp, Ministerul britanic al Apărării scrie că noii rezerviști mobilizați de Moscova primesc puști care de-abia funcționează.
LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI
12 nave au părăsit porturile ucrainene în cadrul acordului privind exportul de cereale
ACTUALIZARE 12.20. Douăsprezece nave-cargo au părăsit luni porturile ucrainene în cadrul Iniţiativei privind transportul de cereale prin Marea Neagră, a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, citat de Reuters.
Rusia, care a invadat Ucraina la 24 februarie, a anunţat sâmbătă suspendarea participării sale la acest acord pe „termen nedefinit” din cauză că nu poate ‘garanta siguranţa navelor civile’ care navighează în cadrul acestui pact, în urma unui atac sâmbătă asupra navelor din cadrul Flotei sale din Marea Neagră.
„Astăzi 12 nave au părăsit porturile ucrainene. Delegaţiile ONU şi Turciei oferă 10 echipe pentru a inspecta 40 de nave cu scopul de a îndeplini #BlackSeaGrainInitiative. Acest plan de inspecţie a fost acceptat de delegaţia ucraineană. Delegaţia rusă a fost informată”, a scris Kubrakov pe Twitter.
Coordonatorul Naţiunilor Unite pentru Iniţiativa privind cerealele ucrainene, Amir Abdulla, a avertizat luni dimineaţă pe Twitter că „nicio navă de transport civilă nu trebuie să devină o ţintă militară şi nici să fie ţinută ostatică. Alimentele trebuie să treacă!”.
Atac masiv împotriva instalațiilor energetice
ACTUALIZARE 10:39 Un „atac masiv” al Rusiei a avut loc luni dimineaţă împotriva instalaţiilor energetice din mai multe regiuni ale Ucrainei, a anunţat preşedinţia ucraineană, la două zile după un atac asupra flotei ruse din Crimeea, despre care Moscova a spus că a fost comis de Kiev cu ajutorul Londrei, relatează France Presse şi Reuters.
„Teroriştii ruşi au lansat, încă o dată, un atac masiv împotriva instalaţiilor sistemului energetic în mai multe regiuni”, a transmis un consilier al preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko. „Unele dintre rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, în timp ce altele şi-au atins ţinta”, a adăugat el, conform Agerpres.
„O altă serie de rachete ruseşti loveşte infrastructura critică a Ucrainei. În loc să lupte pe câmpul de luptă, Rusia luptă împotriva civililor”, a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.
„Nu justificaţi aceste atacuri numindu-le «răspuns». Rusia face asta pentru că încă mai are rachete şi voinţa să omoare ucraineni”, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko, a declarat la rândul său că rachetele au lovit infrastructura energetică la Kiev şi în alte oraşe, provocând întreruperi de electricitate şi apă.
„Rusia nu este interesată de negocierile de pace şi nici de securitatea în hrana globală. Singurul scop al lui Putin sunt moartea şi distrugerea”, a spus el.
350.000 de apartamente din Kiev au rămas fără curent electric
ACTUALIZARE 10:10 Vitali Kliciko, primarul orașului Kiev, a transmis pe Telegram:
„Inginerii electricieni lucrează la restaurarea furnizării de electricitate după pagubele suferite de infrastructura de energie care alimentează aproape 350.000 de apartamente în Kiev. Specialiștii, împreună cu alte servicii de urgență și autorități fac tot posibilul pentru a stabiliza situația cât de curând posibil”
Ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget A Brink, a confirmat că se adăpostește împreună cu personalul de la ambasadă, scriind pe Twitter:
„Precum milioane de ucraineni, echipa noastră din nou se adăpostește în contextul în care Rusia își continuă bombardamentele barbare cu rachete asupra poporului ucrainean într-o încercare de a lăsa țara rece și întunecată în apropierea iernii”.
Sistemele antiaeriene ucrainene au fost folosite pentru a doborî rachete rusești.
Ministerul britanic al apărării: Soldații ruși folosesc puști într-o „stare de-abia utilizabilă”
Cei câțiva mii de rezerviști mobilizați recent de Rusia pe linia frontului sunt deseori slab echipați cu puști într-o „stare de-abia utilizabilă”, a transmis Ministerul britanic al Apărării în ultima sa informare.
„Rusia a desfășurat câteva mii de noi rezerviști mobilizați pe linia frontului din Ucraina începând de la mijlocul lunii octombrie. În multe cazuri aceștia sunt slab echipați.
În septembrie, ofițerii ruși erau îngrijorați că unii rezerviști recent mobilizați soseau în Ucraina fără arme.
Imaginile open source sugerează că acele puști care au oferite rezerviștilor mobilizați sunt de obicei AKM, o armă prima oară introdusă în 1959. Multe probabil sunt într-o stare de-abia utilizabilă ca urmare a depozitării neadecvate.
AKM trage cu muniție de 7,62 mm, în timp ce unitățile obișnuite de luptă ale Rusiei sunt majoritatea înarmate cu AK-74M de 5,45 mm sau puști AK-12.
Integrarea rezerviștilor cu soldații angajați și veteranii de luptă în Ucraina va însemna că logistica rusă va trebui să împingă două tipuri de muniție de arme de mici dimensiuni pe pozițiile de pe linia frontului și nu doar una.
Aceasta probabil va complica și mai mult sistemele de logistică deja întinse ale Rusiei”, arată instituția
Căile Ferate din Ucraina: 80% din trenuri circulă conform programului, în ciuda atacurilor asupra infrastructurii
ACTUALIZARE 09.55 Căile Ferate Ucrainene au transmis că 80% din trenuri continuă să circule conform programului, în ciuda valului de atacuri asupra infrastructurii critice a țării care au avut loc luni dimineață.
Compania a spus că au fost scoase locomotive diesel de rezervă și că toate trenurile vor continua să circule.
Cu toate acestea, unele trenuri care pleacă din capitala Kiev au fost amânate, a transmis compania, inclusiv pe rute din capitală către Dnipro, Ujhorod și Kramatorsk.
Atacuri asupra infrastructurii critice a Ucrainei au fost raportate luni în toată țara, inclusiv în regiunile centrale Kiev, Cherkasy și Kirovohrad, regiunea de est a Harkov și regiunea de sud a Zaporojie.
Dronele ucrainene ar fi lovit și avariat fregata Amiral Makarov, mândria Flotei Ruse de la Marea Neagră
ACTUALIZARE 9.50 Fregata Amiral Makarov, mândria Flotei Ruse de la Marea Neagră, a fost lovită în timpul atacului cu drone din Sevastopol din weekend, scrie The Guardian. Pe rețelele sociale au fost făcute publice înregistrări video în care se văd drone maritime, care atacă nave ale Flotei rusești din Marea Neagră în Sevastopol, din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014. Fregata a fost una dintre cele trei nave rusești care au fost lovite sâmbătă. Mai multe drone au lovit navele la ora 4.20 dimineața.
Oficialii ucraineni au transmis că nu este clar dacă fregata a fost grav avariat sau doar a suferit pagube minore. Mai multe rapoarte neconfirmate oficial au transmis că sistemele radar ale navei au fost distruse.
Pe rețelele sociale au fost distribuite imagini video în care sunt surprinse explozii puternice în partea de sud a Sevastopolului, într-o zonă în care se află școala de marină rusă. GeoConfirmed, un grup de voluntari care cartografiază războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a publicat înregistrări video în care se văd drone maritime, care atacă nave ale Flotei rusești din Marea Neagră în Sevastopol. Unul dintre videoclipurile publicate arată un presupus atac asupra unei fregate rusești din clasa Amiral Grigorovici, și „doar Amiral Makarov se potrivește cu această clasă”, afirmă grupul de voluntari. Filmarea se oprește când drona pare să aibă un impact asupra navei, probabil că aceasta a explodat, mai susține GeoConfirmed.
ACTUALIZARE 9.30 O serie de explozii s-au auzit luni dimineaţă la Kiev, capitala Ucrainei, potrivit unor martori din oraş citaţi de Reuters şi unor jurnalişti ai France Presse, în timp ce autorităţile regionale din nordul, estul şi centrul Ucrainei au raportat de asemenea lovituri de rachete.
Consilierul prezidențial de rang înalt Anton Gherașenko a spus că cel puțin 3 explozii au răsunat în Kiev în vreme ce 40 de rachete de croazieră rusești au fost trase către Ucraina.
Rusia şi-a intensificat în ultimele săptămâni atacurile cu rachete asupra Ucrainei după ce a dat vina pe Kiev pentru explozia ce a deteriorat Podul Crimeei, transmite Agerpres.
Luni dimineaţă putea fi văzut fum ridicându-se deasupra Kievului după cel puţin zece explozii, au spus martorii citaţi de AFP. Sirenele antiaeriene au răsunat în toată Ucraina.
De asemenea, curentul electric, precum şi reţelele de telefonie mobilă au căzut în anumite părţi ale oraşului.
Jurnalişti de la France Presse au anunţat de asemenea că cel puţin cinci explozii au fost auzite în capitala Ucrainei între orele 08:00 şi 08:20 (06:00 şi 06:20 GMT).
Capitala fusese deja lovită pe 10 şi 17 octombrie, mai ales de drone ruseşti de fabricaţie iraniană.
Igor Terekhov, primarul Harkovului, a declarat că oraşul a fost lovit de două rachete care au vizat „o instalaţie a infrastructurii critice”.
Au fost semnalate explozii şi în oraşele Zaporojie şi Cerkasî.
„Perdanţii ruşi continuă să ducă război împotriva infrastructurii civile”, a scris Andri Ermak, şeful de cabinet aş preşedintelui Volodimir Zelenski, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Aceste ultime bombardamente asupra Kievului au loc la trei zile după un atac asupra flotei ruse din Crimeea despre care Moscova a spus că a fost comis de Ucraina cu ajutorul Londrei.
Editor : A.C.
[ad_2]
Citește mai mult..