Încă patru localități din Ilfov plasate în carantină. Măsura intră în vigoare de sâmbătă de la ora 22:00

Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov și a avizului Institutului Național de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat, în ședință extraordinară, intrarea în carantină a mai multor localități.

Este vorba de comuna Domnești cu satele aparținătoare Domnești și Țegheș, comuna Jilava, orașul Pantelimon și orașul Voluntari.

Măsura intră în vigoare de sâmbătă de la ora 22:00 și este valabilă până pe 3 aprilie ora 22:00.

În prezent în Ilfov sunt în carantină următoarele localități:

1. Comuna Clinceni, până la 23 martie 2021

2. Localitățile Dobroești și Fundeni până la 25 martie

3. Orașul Bragadiru până la 29 martie

4. Localitățile Chiajna, Dudu, Roșu până la 30 martie

5. Localitățile Cornetu, Buda până la 30 martie

6. Orașul Otopeni până la 1 aprilie

7. Comuna Berceni până la 1 aprilie

8. Localitățile Brănești, Islaz, Pasărea, Vadu Anei până la 1 aprilie 2021

9. Orașul Popești-Leordeni până la 2 aprilie

10. Localitățile Tunari, Dimieni până la 2 aprilie

 

Citește mai mult..