Prefectul Capitalei va contesta în instanță restricțiile din Sectorul 5. Piedone spune că nu-și retrage decizia



Prefectul spune că un primar de sector nu pPrefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că joi dimineață va contesta în instanță hotărârea luată de primarul Sectorului 5 prin care sunt anunțate noi restrcții, dacă aceasta nu va fi retrasă. Primarul de sector, Cristian Popescu Piedone, spune că nu are de gând să retragă hotărârea. Întrebat de care decizie trebuie să țină cont comercianții și locuitorii din sector, edilul nu a dat un răspuns clar.oate lua astfel de hotări.

„Cadrul e stabilit prin legea 55 și acolo se stipulează că restrângerile se iau doar prin Hotărâre de Guvern. Mai jos decât acest nivel nu putem stabili noi un alt cadru de desfășurare a activității agenților economici. I-am transms lui Cristian Popescu Piedone că e nelegală decizia lui și în virtutea rolului prefecturii de a da asistență i-am solicitat să o retragă”, a spus Alin Stoica la Digi24.

„Dacă nu, mâine dimineață vom dispune chemarea în judecata pentru anularea actelor și vor fi suspendate imediat după cererea de chemare în judecată. Nu își produc efectul. Vor fi atacate în instanță mâine dimineață, dacă nu le retrag ei”, a adăugat prefectul.

Aceasta, în condițiile în care autoritățile spun că până la sfârșitul săptămânii va fi adoptat un set de măsuri pentru tot Bucureștiul.

Ca urmare a unei dispoziţii a primarului Cristian Popescu Piedone, programul mall-urilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, a anunțat astăzi Primăria Sectorului 5.

Mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile ar urma să fie deschise, de luni până vineri, între orele 07,00 – 19,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 07,00 – 15,00. Programul benzinăriilor şi farmaciilor nu va fi afectat. Farmaciile non-stop vor avea în continuare program 24 din 24.

Cristian Popescu Piedone spune că nu va retrage dispoziția adoptată astăzi.

„Președintele meu, Klaus Werner Iohannis, azi-dimineață cerea autorităților locale să intervină cu restricții suplimentare pentru a bloca Bucureștiul. Eu, primarul Sectorului 5, mă numesc autoritate locală, în egală măsură cu primarii de sector și primarul Municipiului București. Eu sunt responsabil direct de siguranța și sănătatea locuitorilor Sectorului 5. N-am încălcat nicio prevedere legală. Am convocat Comitetul Situațiilor de Urgență, am emis dispoziția primarului, respectăm ierarhic superior toate organismele”, a spus el.

„Dacă mâine, astăzi, peste o oră, comitetul ierarhic superior emite o altă dispoziție, a mea devine nulă. Mă supun superiorilor, dar nu pot să stau și să nu-mi asum. De ce? Pentru ce?”, a adăugat el.

În ce privește intenția prefectului de a-i contesta în instanță hotărârea, Piedone a spus: „E liber să facă ce consideră, dar prefectul Capitalei trebuia să-și asume responsabilitatea, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, pentru măsurile de securitate ale întregului București.”

Editor : Monica Bonea



Citește mai mult..

Leave A Reply

Your email address will not be published.